Ministerul Educației anunță că a propus o rectificare a sumei alocate pentru anul 2024 pentru Programul Național “Masă Sănătoasă” (PNMS), având în vedere creșterea numărului de beneficiari în 473 de unități de învățământ în anul școlar 2024-2025. Proiectul de hotărâre de Guvern a fost lansat în consultare publică și prevede suplimentarea bugetului cu suma de 9.596.000 de lei.
Numărul școlilor care oferă o masă caldă sau pachet alimentar, prin PNMS și PNRAS, a crescut de la 350 în 2022, la peste 2.200 în prezent, oferind masă pentru aproximativ 660.000 de copii.
La nivelul județului Teleorman numărul de beneficiari suplimentari este de 127, ceea ce înseamnă o rectificare bugetară de 106.000 lei. Unitățile de învățământ la care a crescut numărul beneficiarilor sunt: Școala Profesională Saelele – 2 beneficiari, Școala Gimnazială Băbăița – 2, Școala Gimnazială Sârbeni – 2, Școala Gimnazială Uda Clocociov – 3, Școala Gimnazială Brânceni – 3, Școala Gimnazială nr. 1 Lunca – 6, Școala Gimnazială nr. 1 Poeni – 6 și Liceul Teoretic Olteni – 103.
Programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și implică acordarea cu titlu gratuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.
Programul Național “Masă sănătoasă” are ca scop sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor prin oferirea unei alimentații sănătoase care să susțină învățarea, prin crearea motivației pentru studiu, menținerea echilibrului socio-emoțional și întărirea stării de bine a elevului și adoptarea igienei muncii intelectuale la vârste și în contexte diferite.