× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

17 septembrie 2022 – Ziua de Curăţenie Naţională

Ziarul Teleormanul • 15-09-2022, 10:00:07 • 10 vizualizari
 

Ziua de Curăţenie Naţională este organizată sub egida “Let’s do it, World!” şi a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu – UNEP, ca fiind cel mai ambiţios proiect civic de mediu realizat vreodată la nivel mondial, informează Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman.

”Let’s Do It, România!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care își propune curățarea deșeurilor din arealele naturale într-o singură zi.

În România, a început în 2009, când un grup de voluntari pasionaţi, animaţi de o idee nebunească, şi-a propus să curețe România într-o singură zi. România a fost cea de-a 4 ţară din comunitatea “Let`s Do It, World!” care a avut curajul să organizeze o astfel de acţiune şi este şi astăzi o referinţă pentru alte ţări de pe întreagă planetă.

“Let’s Do It, România!” îi invită pe cei care doresc să fie parte din schimbare să fie voluntari digitali, adică să marcheze în aplicația TrashOut deșeurile pe care le întâlnesc în natură. Echipa Let’s Do It, România! va trimite sesizări autorităților prin platforma 4B, iar în maximum 30 de zile, acestea revin cu un status în ceea ce privește  zonele respective.

Partenerii instituționali care se alătură Zilei de Curățenie Națională sunt: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Apele Române, Romsilva.

Cu ocazia Zilei de Curăţenie Naţională, angajaţii APM Teleorman participă, împreună cu echipa „Let’s Do It!”, la o acţiune de curăţenie în municipiul Alexandria, zona Veteranilor, în data de 17 septembrie 2022.

“Așteptăm alături de noi voluntari din toate localităţile judeţului, să arătăm împreună că ne pasă de mediul în care trăim, ne pasă de sănătatea noastră”, transmit reprezentanții instituției.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Septembrie Curăţenie Naţională