× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

6 școli din Teleorman vor folosi catalogul electronic în anul școlar 2022-2023

Ziarul Teleormanul • 07-09-2022, 14:00:05 • 15 vizualizari
 

Ministerul Educației a publicat ordinul cu școlile selectate să folosească, în anul școlar 2022-2023, catalogul electronic. Printre cele 742 de unități de învățământ selectate la nivel național, se numără și șase școli din județul Teleorman: Școala Gimnazială nr. 7 și Liceul Teoretic “Alexandru Ghica”, din Alexandria, Școala Gimnazială Drăgănești Vlașca, Școala Gimnazială “Zaharia Stancu” Roșiori de Vede, Școala Gimnazială “Ion Preotu” Troianul și Școala Gimnazială nr. 4 Turnu Măgurele.

Potrivit ordinului ministerului, în școlile-pilot care implementează catalogul electronic, situația școlară, inclusiv rezultatele evaluării, se consemnează doar în catalogul electronic, dar, la finalul anului școlar, catalogul electronic se tipărește, semnează, avizează și arhivează de directorul unității de învățământ.

De asemenea, în documentul publicat în Monitorul Oficial se precizează faptul că școlile asigură prin contractele încheiate cu furnizorii programelor/serviciilor de catalog electronic siguranța datelor cu caracter personal, în conformitate cu reglementările în vigoare, precum și că se interzice unităților de învățământ să solicite bani de la elevi sau de la părinți pentru achiziționarea programelor/serviciilor de catalog electronic, școlile asigurând din bugetul propriu aceste cheltuieli.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
școli Teleorman Folosi Catalogul Electronic școlar 2022-2023