Eveniment rutier pe raza localității Smârdioasa, duminică. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, un SMURD și trei ambulanțe SAJ Teleorman.
Trei copii, cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, și mama acestora, conștienți și cooperanți, au fost preluați de echipajele medicale, au primit primul ajutor și au fost transportați la spital pentru investigații medicale amănunțite.
Pompierii militari au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări, potrivit ISU Teleorman.