Astăzi, în Alexandria, la intersecția străzilor Ion Creangă și Dunării, s-a produs un accident rutier din cauza unei neacordări de prioritate. Conform primelor informații, șoferița unui autoturism marca Volkswagen a încercat să vireze la stânga, fără a acorda prioritate unui alt autoturism care circula regulamentar.
Impactul ar fi putut avea consecințe grave dacă, în momentul producerii accidentului, s-ar fi aflat pietoni pe trotuar, în așteptarea schimbării semaforului de la trecerea de pietoni din apropiere.
În urma coliziunii, o fetiță aflată într-unul dintre autoturisme s-a speriat și a fost transportată pentru investigații suplimentare la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria. O ambulanță care trecea prin zonă în timpul unei misiuni a intervenit prompt pentru acordarea primului ajutor, până la sosirea altor două ambulanțe, a unui echipaj SMURD și a pompierilor, care au asigurat măsurile PSI.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Circulația a fost temporar restricționată în zonă pentru facilitarea intervenției echipajelor de urgență.
Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce acestea vor fi disponibile.