× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Amenzi de mii de lei au aplicat pompierii teleormăneni

Exploziv News 24 • 15-11-2023, 20:00:57 • 25 vizualizari
 

Cele șapte controale de specialitate, efectuate în ultimele 48 de ore, s-au desfășurat în localitățile Alexandria, Saelele și Lunca.

În urma verificărilor, pompierii au constatat o serie de nereguli, motiv pentru care au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 15.000 de lei.

Cu ocazia acestor controale, cadrele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, împreună cu reprezentanții serviciilor voluntare din localitățile verificate au realizat și acțiuni de prevenire a incendiilor la nivelul gospodăriilor cetățenești și de informare a populației. Principalele cauze care au provocat majoritatea incendiilor la locuințe și gospodării sunt: scurtcircuitul electric, coșul/burlanul de fum defect, necurățat sau neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului, cenușă, jar sau scântei de la sistemele de încălzit, folosirea focului deschis în spații închise, în apropierea lichidelor inflamabile și  amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de sistemele de încălzit.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Exploziv News 24 » Articole Exploziv News 24 »
 
Amenzi Aplicat Pompierii Teleormăneni