Polițiștii teleormăneni au fost la datorie și duminică, alături de jandarmi și polițiști locali, pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV2. În ultimele 24 de ore, nu mai puțin de 100 de efective au fost angrenate în activități de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară. Scopul acțiunilor nu este acela de a aplica sancțiuni, dar abaterile nu vor fi tolerate. Efortul comun al forțelor de ordine are ca scop conștientizarea necesității respectării, în continuare, a normelor impuse de autorități.
În cadrul celor 11 acțiuni punctuale desfășurate, care au vizat peste 60 de obiective, au fost legitimate nu mai puțin de 250 de persoane și au fost verificate aproximativ 200 de autovehicule. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 25.000 de lei. Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, aniversări, mese festive etc.), atât în spații deschise, cât și în spații închise (restaurante, baruri, saloane, săli de evenimente etc.).
Articolul Amenzi de peste 25.000 de lei, aplicate de polițiștii teleormăneni, într-o singură zi, pentru nerespectarea măsurilor de protecție apare prima dată în Informatia de Teleorman.