× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

ANF a început verificarea reziduurilor de pesticide din tomate

Ziarul Mara • 17-05-2025, 10:00:23 • 34 vizualizari
 

Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) a început o acțiune amplă de verificări pentru monitorizarea reziduurilor de pesticide în tomate.

ANF a anunțat pe pagina de facebook că începând de joi, 15 mai, a demarat o campanie de verificări în cadrul unei acțiuni numite ”Tomata Românească 1”. Probele care urmăresc reziduurile de pesticide în tomate vor fi prelevate direct de la producători agricoli și din piețele agroalimentare, în toate județele.

Conform anunțului făcut de Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) acțiunea se va derula timp de două luni, mai exact până la 15 iulie.

”Autoritatea Națională Fitosanitară demarează acțiunea tematică de control pentru monitorizarea reziduurilor de pesticide în tomate. Acțiunea de va derula în perioada 15 mai – 15 iulie în toate județele”, se arată în comunicatul ANF.

În cadrul acțiunii Tomata Românească 1, vor fi prelevate 442 de probe suplimentare față de cele deja prevăzute în Programul Național de Monitorizare.

“Obiectivul pentru 2025 – peste 1.000 de probe de tomate prelevate și analizate la nivel național – un efort major pentru securitatea alimentară și încrederea consumatorilor români în produsele autohtone”, a declarat directorul general ANF, Romeo Șoldea.

Începând cu sfârșitul lunii martie, roșiile românești, în special cele din Giurgiu și Oltenia, au apărut în piețele din România. Cu toate acestea, entuziasmul cumpărătorilor s-a ciocnit de realitatea prețurilor: un kilogram de roșii autohtone s-a vîndut cu 60 sau chiar 65 de lei, în prezent prețul coborând până la 25 de lei pe kilogram.

Dana PĂUNE

Despre autor

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
început Verificarea Reziduurilor Pesticide Tomate