× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 
alege dreapta unita

Au început mizeriile de campanie / Bannerul candidatului la Primăria Alexandria, Haralambie Epure, a fost vandalizat

Ziarul Teleormanul • 19-04-2024, 20:00:10 • 72 vizualizari
 

Ca de fiecare dată, campaniile electorale scot la suprafață practici și metode care nu pot fi caracterizate altfel decât mizerabile.
De regulă, cei care recurg la astfel de „strategii electorale” o fac din disperare sau, pur și simplu, pentru că atât pot ei.
Cu o astfel de situație s-a confruntat candidatul liberal la Primăria Alexandria, Haralambie Epure, care, în această dimineață, a fost anunțat că unul dintre bannerele sale a fost tăiat. „Ingeniozitatea” autorilor a constat în faptul că au decupat, efectiv, fotografia acestuia de pe banner, imaginându-și, probabil, respectivii că, în acest mod, îi reduc șansele de a fi cunoscut de alexăndreni. Noi am spune că e o eroare de gândire, pentru că nu vor reuși decât să întărâte curiozitatea oamenilor, care vor fi și mai atenți la bannerul respectiv. Și, mai ales, în mod sigur nu vor aprecia astfel de metode și vor blama gestul, punându-l pe socoteala principalului contracandidat.
Haralambie Epure a declarat că a depus plângere la poliție și, în urma acestui demers, polițiștii s-au deplasat la fața locului, urmând să întreprindă demersurile necesare identificării autorului/autorilor.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
început Mizeriile Campanie Bannerul Candidatului Primăria Alexandria Haralambie Vandalizat