În cadrul unei acțiuni menite să combată fenomenul infracțional, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman a anunțat că ieri, în jurul orei 20:30, polițiștii au intervenit la Alexandria pentru a soluționa o situație care putea deveni periculoasă.
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, rezident în localitate, a fost depistat într-o sală de jocuri cu un cuțit având o lungime totală de aproximativ 42 de centimetri.
„Ieri, în jurul orei 20:30, la Alexandria, în cadrul unei acțiuni organizate în vederea combaterii fenomenului infracțional și creșterii siguranței stradale, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitate, care, în timp ce se afla într-o sală de jocuri, avea asupra sa un cuțitcu lungimea totală de aproximativ 42 cm, obiect ridicat în vederea cercetărilor”, a anunțat IPJ Teleorman.
În urma intervenției poliției, s-a întocmit un dosar penal pe numele bărbatului, acesta fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.