× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Băut bine, un bărbat din Mârzănești a furat un autoturism și a intrat cu el într-un copac / Polițiștii au constatat că nu avea nici permis

Ziarul Teleormanul • 01-07-2024, 14:00:07 • 84 vizualizari
 

Poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Alexandria au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
În ziua de 28 iunie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din localitatea Mârzănești despre faptul că o persoană i-ar fi furat autoturismul.
Din cercetări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 29 de ani, din localitate, ar fi sustras autoturismul în cauză din parcarea unei societăți comerciale, ulterior fiind implicat într-un accident de circulație soldat cu avarierea vehiculului, bărbatul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, autoturismul lovind un copac situat în afara carosabilului.
Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge, necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Procedând la efectuarea de verificări în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Bărbat Mârzănești Autoturism Intrat într-un Polițiștii