Astfel, polițiștii au intervenitla peste270de evenimente, dintre care nu mai puțin de 253 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112, acționând pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, a situațiilor de risc și a oricăror evenimente ce ar putea perturba siguranța publică.
În perioada de referință, la nivelul județului au fost înregistratetreiaccidente rutiere, trei persoane fiind rănite și necesitând îngrijiri medicale. În cauze au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs evenimentele rutiere.
Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.
De asemenea, în ceea ce privește circulația pe drumurile teleormănene, polițiștii au constatatpatru infracțiuni, dintre careevidențiem–conducere sub influența alcoolului (Turnu Măgurele) și conducere fără permis (Băbăița).
Totodată, la nivelul județului s-a acționat preventiv – reactiv, în filtre rutiere, în scopul descurajării și combaterii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, precum și pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii, astfel că polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au reținut peste 30 de permise de conducere, majoritatea pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Printre contravenienți s-au numărat și doi conducători auto ale căror autoturisme rulau cu peste 200km/h pe sectoare de drum unde viteza maximă admisă este de 90 km/h. În cadrul acțiunilor, au fost testate cu aparatele alcooltest și drugtest peste 300 de persoane, scopul fiind reducerea riscurilor rutiere și prevenirea implicării în accidente de circulație.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat nu mai puțin de 570 desancțiuni, valoarea acestora depășind 320.000de lei, totodată fiind reținute 71 de permise de conducere și retrase 16certificate de înmatriculare pentru diverse abateri de la normele privind circulația rutieră.
Cu privire la faptele de violență în familie, polițiștii au intervenit la patru astfel de solicitări, fiind întocmite dosare penale (Călmățuiu, Saelele, Zimnicea, Dobrotești).
În ziua de 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Teleorman, în cadrul unei acțiuni organizate pe linie de mandate și persoane urmărie, au depistat o femeiede 25 de ani, din comuna Rădoiești, județul Teleorman, urmărită în vederea executării unei pedepse cu închisoarea, pe numele căreia Judecătoria Videle a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea – 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
De asemenea, în urma unei acțiuni organizatepe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură economico-financiară de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au fost întocmite două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și aplicate șapte sancțiuni contravenționale, totodată fiind indisponibilizate bunuri în valoare de 1.430 de lei și confiscați 620 de lei, de la agenți economici din Alexandria și Turnu Măgurele.
La Cervenia, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui sau a altor viețuitoare acvatice deținute din pescuit ori produselor din pește, în cazul unui bărbat de 46 de ani, din județul Giurgiu, care a fost depistat în timp ce comercializa pește pe care îl avea depozitat în portbagajul unui autoturism. Cele 48 de kg de pește (specia caras) au fost ridicate în vederea confiscării și predate unui reprezentant din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman.
La Roșiori de Vede, în ziua de 14 aprilie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii au depistat un tânăr de 17 ani, din localitate, care avea asupra sa un cuțit cu lama de 15 cm, în timp ce se afla în Parcul Grădina Publică, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase.
Exemple:
FĂRĂ ALCOOL LA VOLAN!
Polițiștii din Turnu Măgurele au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive și efectuează cercetări, în cazul unui bărbat din localitate, depistat la volanul unui autoturism, deși ar fi consumat substanțe interzise.
În ziua de 12 aprilie a.c., polițiștii au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de către un bărbat de 34 de ani, din Turnu Măgurele, pe strada Costache Negri, din localitate.
Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a consumului de alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
Notă: Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.