Astfel, polițiștii au intervenitla peste280de evenimente, dintre care nu mai puțin de 270 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112, acționând pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, a situațiilor de risc și a oricăror evenimente ce ar putea perturba siguranța publică.
În perioada de referință, la nivelul județului au fost înregistratepatruaccidente rutiere, patrupersoane fiind rănite și necesitând îngrijiri medicale. În cauze au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs evenimentele rutiere.
Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.
De asemenea, în ceea ce privește circulația pe drumurile teleormănene, polițiștii au constatat14infracțiuni, dintre careevidențiem–conducere sub influența alcoolului (Călmățuiu, Vârtoapele, Rădoiești, Seaca, Năsturelu, Beciu, Botoroaga), conducere auto neînmatriculat (Tigănești, Rădoiești, Vedea) și conducere fără permis (Vârtoapele, Vedea, Rădoiești).
Totodată, la nivelul județului s-a acționat preventiv – reactiv, în filtre rutiere, în scopul descurajării și combaterii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, precum și pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii.
În ziua de 26 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman și Secțiilor de Poliție Rurală 2 Nanov, 3 Vitănești și 4 Roșiori de Vede, în colaborare cu polițiști din cadrul structurilor rutiere aparținând I.P.J. Giurgiu, au organizat o acțiune pe linie de viteză, acționând pe DN 6 și VO6F. În cadrul acțiunii, au fost controlate peste 320 de autovehicule și au fost efectuate mai mult de 100 de testări alcooltest, fiind aplicate nu mai puțin de 198 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 98.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 30 de permise de conducere, 23 dintre acestea, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, și retrase 12 certificate de înmatriculare pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale aplicate în perioada menționată, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 297desancțiuni, valoarea acestora depășind 240.000de lei, totodată fiind reținute 23 de permise de conducere și retrase 11certificate de înmatriculare pentru diverse abateri de la normele privind circulația rutieră.
Cu privire la faptele de violență în familie, polițiștii au intervenit la șase astfel de solicitări, fiind întocmite dosare penale (Nanov, Tătărăștii de Jos, Măldăieni, Sfințești, Dobrotești, Roșiori de Vede).
Exemple:
CERCETAT PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER,
REȚINUT DE POLIȚIȘTI
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vedeau dispus reținere unui bărbat din comuna Rădoiești, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere vehicul neînmatriculat și conducere sub influența alcoolului.
În ziua de 27 aprilie a.c., în jurul orei 18:00,polițiștii au oprit pentru control în trafic un tractor condus de către un bărbat de 40 de ani, din Rădoiești, pe raza localității de domiciliu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a reieșit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul figurează ca fiind neînmatriculat/neînregistrat.
Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a consumului de alcool.
În urma administrării probatoriului, față de persoana cercetată a fost dispusă măsura reținerii, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Notă: Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.