× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Buletin informativ

IPJ Teleorman • 24-10-2023, 14:00:37 • 102 vizualizari
 

 

În ultimele 72 de ore, polițiștii au fost în teren în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor, răspunzând nevoilor cetățenilor.

Astfel, în perioada 13 – 15 octombrie a.c., polițiștii au intervenit la peste 330 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 317 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112, acționând pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, a situațiilor de risc și a oricăror evenimente ce ar putea perturba siguranța publică.

Totodată, în urma activităților preventive desfășurate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat aproximativ 360 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 180.000 de lei, au reținut 45 de permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare pentru diverse abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice.

În ultimele trei zile, la nivelul județului au fost înregistrate șapte accidente rutiere, 12 persoane fiind transportate la spital. Polițiștii au întocmit dosare penale, cercetările fiind continuate sub supravegherea unităților de parchet competente.

Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.

De asemenea, în ceea ce privește circulația pe drumurile teleormănene, polițiștii au constatat 14 infracțiuni, dintre care patru pentru conducere sub influența alcoolului, iar șase pentru conducere fără permis.

Totodată, la nivelul județului s-a acționat preventiv-reactiv, în filtre rutiere, în scopul descurajării și combaterii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, precum și pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii.

În perioada menționată au fost întocmite cinci dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, polițiștii răspunzând prompt solicitărilor venite din partea victimelor. Vă reamintim că orice persoană care este victima violenței domestice trebuie să ceară ajutor și să facă tot ce poate pentru a ieși din cercul violenței,

apelând de urgență 112. De asemenea, nicio persoană nu ar trebui să fie indiferentă la astfel de fapte. Polițiștii pot emite un ordin de protecție și o pot scoate din pericol.

Dintre rezultatele polițiștilor teleormăneni, amintim:

*

STOP VIOLENȚEI ÎN FAMILIE!

Polițiștii din Alexandria au întocmit dosar penal, au emis ordin de protecție provizoriu și efectuează cercetări în cazul unui bărbat de 41 de ani, din localitate, care și-ar fi agresat fosta soție, o femeie de 32 de ani.

Activitatea infracțională reținută în sarcina bărbatului constă în aceea că, la data de 15.10.2023, în jurul orei 21:30, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul și-ar fi agresat fizic fosta soție, femeia nesolicitând îngrijiri medicale.

Procedând la evaluarea situației de risc și la întocmirea formularului, polițiștii au constatat că există risc iminent și au emis ordin de protecție provizoriu, stabilind interdicții.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

*

FĂRĂ ALCOOL LA VOLAN!

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Lunca au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în cazul unui bărbat de 72 de ani, din comuna Plopii-Slăvitești, care a condus un autoturism pe DJ 546, deși ar fi consumat băuturi alcoolice.

La data de 15 octombrie a.c., polițiștii au oprit pentru control în trafic, în comuna

Plopii – Slăvitești, un autoturism condus pe DJ 546 de către un bărbat de 72 de ani, din localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu apartul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

*

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Zimnicea au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în cazul unui accident rutier produs la data de 15 octombrie a.c., în localitatea Piatra.

La data de 15 octombrie 2023, în jurul orei 1500, Poliția Orașului Zimnicea a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada principală din comuna Piatra.

Din cauze și în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, un autoturism condus de către un tănăr de 19 ani a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de către un bărbat de 36 de ani, domiciliat în municipiul Turnu Măgurele.

În urma impactului a rezultat rănirea motociclistului și a pasagerei de pe motocicletă, o femeie de 34 ani, din comuna Traian, ambii fiind transportați la unități medicale în vederea primirii de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând faptul că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice la momentul producerii evenimentului rutier.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe IPJ Teleorman » Articole IPJ Teleorman »
 
Buletin Informativ