× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Casa de Pensii Teleorman: “Bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiune începând cu data de 10.05.2025 – informare beneficiari”

Infoexpres TV • 30-04-2025, 10:00:31 • 56 vizualizari
 

Casa Județeană de Pensii Teleorman informează că, pentru seria cu prezentare în stațiune începând cu data de 10.05.2025, au rămas disponibile 65 de bilete de tratament balnear după etapa de redistribuire.

Biletele neutilizate acoperă o varietate de stațiuni balneare după cum urmează: Herculane, Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Felix, Geoagiu, Mangalia, Neptun, Eforie Nord, Olănești, Saturn, Techirgiol, Călimănești, Căciulata, stațiuni cu diferite profile reumatologic, respirator, digestiv, cardio-vascular sau profil mixt.

În anul 2025, Casa Națională de Pensii Publice a încheiat, în avans față de calendarul obișnuit, contracte de prestări servicii balneare cu mai multe societăți comerciale din afara rețelei TBRCM SA, extinzând astfel capacitatea de alocare a biletelor, inclusiv în perioadele de extrasezon.

Facem apel către toți potențialii beneficiari din județul Teleorman să ia în considerare și perioadele de extrasezon, când condițiile de cazare și tratament sunt similare cu cele din sezon, iar disponibilitatea este mai mare.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să vă adresați Casei Județene de Pensii Teleorman – Compartimentul Gestiune Bilete de Tratament sau să consultați site-ul oficial www.pensiiteleorman.ro, secțiunea Bilete de Tratament.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Infoexpres TV » Articole Infoexpres TV »
 
Pensii Teleorman Bilete Tratament Balnear Prezentare Stațiune începând