× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 
alege dreapta unita

Ciprian Gurban, drept la replică Apa Serv: Cauzele care duc la coeficientul de neînchidere

Liber in Teleorman • 22-01-2024, 20:00:14 • 104 vizualizari
 


Drept la replică cu privire la articolul „Apa Serv cumpără carburanţi de 124 mii euro. Aici sunt banii dumneavoastră!”, publicat pe site-ul liberinteleorman.ro, pe data de 22 ianuarie 2024,
Pentru corecta informare a cetățenilor, având în vedere afirmațiile eronate şi părerile emise fără vreun fundament, din articolul mai-sus menţionat, SC APA SERV SA face următoarele clarificări, pe care vă solicităm să le publicați în condiții identice cu materialul inițial:
Începem prin a vă spune că apreciem modul în care ați remarcat necesitatea achiziției – „necesitatea de a asigura funcționarea corespunzătoare a parcului auto şi mobilitatea în vederea intervențiilor în caz de avarii” – pentru că da, autoturismele şi autospecialele cu care intervenim nu merg cu aer, din păcate.
În planul anual al achizițiilor publice a fost trecută şi achiziția de carburant, lucru firesc, pentru că aşa cum am precizat anterior, autoturismele și autospecialele au nevoie de motorină/ benzină (după caz) pentru a se deplasa la numeroasele intervenții pe care le avem, iar achiziția este făcută pentru toate cele cinci sucursale ale Operatorului, respectiv Alexandria, Turnu Măgurele, Roşiori de Vede, Zimnicea şi Videle. Spre exemplu, numai autocurățitorul cu înaltă presiune cu care desfundăm canalizarea menajeră (blocată din ce în ce mai des de acumularea de şerveţele umede – pe aceasă cale profităm și facem un apel la utilizatori să nu mai arunce astfel de elemente în toaletă) consumă până la 30 litri motorină/oră în regim de funcționare şi 60 litri motorină/100km în regim de deplasare. De asemenea, și grupurile electrogene cu capacități între 70 kVA şi 460 kVA, pe care le utilizăm atunci când apare o pană de energie electrică, sunt mari consumatori de carburant ( consumuri între 15 şi 70 l/oră, în funcție de încărcare).
În ceea ce priveşte afirmația „pentru că mai toată lumea știe cum lucrează Apa Serv, această achiziție va umfla și mai mult facturile oamenilor, prin coeficientul de neînchidere enorm, aplicat consumatorilor de apă, mai ales că prețul lichidului vital este mai mare în Teleorman”, precizăm că, pe de o parte, sunteți într-o mare eroare, iar pe de altă parte, încercați să și induceți cititorilor dumneavoastră o opinie eronată şi lipsită de orice fundament.

  1. Achiziția de carburant nu are absolut nicio legătură cu coeficientul de neînchidere, nici nu ne putem da seama în ce context ați putut face o astfel de legătură.
  2. Referitor la coeficientul de neînchidere, acesta apare pe factură sau nu, în funcție de modul în care utilizatorii aleg să declare consumul sau/ şi de modul în care se prezintă instalația interioară a blocului/ apartamentului. Profităm de ocazie pentru a explica, şi prin intermediul publicației dumneavoastră, care sunt cauzele ce duc la înregistrarea coeficientului de neînchidere: locatarii declară un consum mai mic față de indexul indicat de repartitoarele de costuri din apartament; locatarii improvizează by-pass-uri (conducte de ocolire) pentru un consum necontorizat; instalațiile comune din interiorul blocului prezintă defecțiuni (avarii); locatarii declară indexul la o dată diferită faţă de citirea contorului general/ nu declară indexul deloc; locatarii nu declară toate punctele de consum din interiorul blocului (ex: apartamentele cu bucatarie şi două puncte de consum în băi declară doar două puncte, iar al treilea punct de consum nu este sigilat); pe instalația interioară din apartamente sunt prezente defecte, fisuri, ne-etanşeități (robinete, vas wc).
    De asemenea, ținem să precizăm şi că, raportat la branşamente (bloc/scări de bloc), pentru Alexandria, în luna dec 2023 – 413 branşamente au înregistrat coeficient mai mic de 1 mc (0.98), iar 178 au înregistrat coeficient mai mare de 1 mc.
  3. Cât despre „afirmația prețul lichidului vital este mai mare în Teleorman”, ne întrebăm: „mai mare” în raport cu ce anume? În acest sens, vă invităm să aruncați un ochi peste site-ul ANRSC, unde puteți găsi, la următorul link https://www.anrsc.ro/wp-content/uploads/2024/01/Tabel-preturi-apa-canal- op-regionali-1-ianuarie-2024.pdf – tarifele practicate de operatorii regionali la 1 ianuarie 2024. Pentru a vă uşura munca, vă spunem noi că, la 1 ianuarie 2024, 27 din 47 de operatori avizați de ANRSC practicau tarif apă+canal mai mare decât APA SERV.

Noi vă stăm la dispoziție și cu alte informații, atât despre subiectul abordat în articolul mai sus-menţionat, cât și despre orice alt subiect pe care îl considerați de interes public, pentru a prezenta opiniei publice în mod obiectiv, așa cum pretindeţi că o face de obicei publicația dumneavoastră, aspecte legate de activitatea SC APA SERV SA.

Director general – Marius Ciprian Gurban

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Liber in Teleorman » Articole Liber in Teleorman »
 
Ciprian Gurban Replică Cauzele Coeficientul Neînchidere