Ziua de 24 Ianuarie reprezintă pentru Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria un prilej de mare bucurie. În spiritul tradiției, la această dată, comunitatea cuzistă marchează o dublă sărbătoare: Ziua Unirii Principatelor Române și Ziua Colegiului, al cărui patron spiritual este domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
În astfel de momente cu o înaltă încărcătură emoțională, dublate de reflecție, ne exprimăm recunoștința față de dascălii de ieri și de azi care, dobândind constant noi orizonturi de dezvoltare și de afirmare, s-au dăruit acestei nobile vocații și au reușit să promoveze vectorii unor înalte standarde educaționale.
În același timp, celebrăm cu bucurie performanțele generațiilor de elevi de ieri (unii devenind nume de referință în viața culturală sau științifică) și de azi, care, definindu-se prin deschiderile inepuizabile spre cunoaștere sau emulație spirituală, și-au scris propria poveste despre despre reușită, despre cum poți deveni cea mai bună versiune a ta, despre valori, despre toleranță, despre implicare și despre responabilitate.
Sub cupola acestui eveniment aniversar, Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” subliniază realizările sale, care îl girează ca o instituție de prestigiu, dinamică, inovativă, deschisă spre abordări educaționale moderne, flexibile, centrate pe elev și, nu în ultimul rând, ca o comunitate educațională prietenoasă, care promovează diversitatea și multicultralismul prin construirea unor parteneriate europene de succes.
La mulţi ani, Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”!
Director,
Prof. Simona STOENESCU