× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Comunicat de presă: Florescu a pierdut războiul cu PNL Teleorman. Tot ce are de făcut e să plece din funcția pentru care nu mai are susținere

Liber in Teleorman • 20-09-2023, 20:00:12 • 245 vizualizari
 

Decizia Biroului Politic Judeţean Teleorman privind radierea de drept din rândul membrilor Partidului Naţional Liberal a domnului Florescu Adrian a fost validată de Curtea Naţională de Arbitraj a Partidului Naţional Liberal prin hotărârea din data de 18.09.2023.

“Un principiu important care ghidează organizarea şi activitatea internă a PNL, conform art. 13 lit. c din Statutul PNL, este acela al solidarităţii membrilor în toate acţiunile decise de partid.

Prin colaborarea la nivel guvernamental între PNL şi PSD, stabilită într-un context politic extern extrem de dificil, nu înseamnă că Partidul Naţional Liberal a renunţat la identitatea sa şi a abandonat proiectele propuse alegătorilor la nivel local şi judeţean în campania electorală din anul 2020”, se arată în hotărârea forului central.

Astfel că, înverșunarea domnului Florescu Adrian de a se opune deciziilor luate de Organizația PNL Alexandria, de Biroul Politic Județean, și acum, de Curtea Națională de Arbitraj a PNL, este de neînțeles. A încercat toate tertipurile să-și păstreze o funcție pentru care nu mai are susținerea colegilor din partid, și a pierdut.  

Dacă domnul Florescu Adrian mai are o minimă rezervă de demnitate, tot ce are de făcut e să plece. Domnia sa a pierdut nu doar o luptă, ci războiul, pe care singur l-a angajat, cu colegii săi din PNL Teleorman și acum e cazul să-și asume înfrângerea. 

Proiectele primarilor PNL au fost duse destul timp duse în derizoriu în Consiliul Judeţean din cauza domnului Florescu Adrian, care pare să facă tot ce poate astfel încât inițiativele acestora să nu fie adoptate. În același timp, se bucură în continuare de avantajele susţinerii PSD, constând în menţinerea într-o funcţie cu privire la care colegii din filiala Teleorman i-au retras sprijinul politic, potrivit PNL Teleorman.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Liber in Teleorman » Articole Liber in Teleorman »
 
Comunicat Presă Florescu Pierdut Războiul Teleorman Făcut Funcția Pentru