× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 
alege dreapta unita

COMUNICAT DE PRESĂ – privind programul evenimentelor organizate vineri, 14.01.2022, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria

Primaria Alexandria • 14-01-2022, 10:00:12 • 535 vizualizari
 
alege dreapta unita

 

Primăria Alexandria vă aduce la cunoștință programul de vineri, 14 ianuarie 2022, cu privire la evenimentele organizate și dedicate de ”Ziua Culturii Naționale” la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria, după cum urmează:
- 13:00 – 13:30 – ”De ce e bine să citim”?
Moment artistic cu Andrei Ciobanu și Ionuț Rusu.
Audiență: elevi de liceu, public general – Editura LITERA.
Cei doi artiști și oameni de radio cunoscuți și îndrăgiți de tineri, vor performa aducând în prim-plan universul cărților și al lecturii într-o modalitate inedită: printr-un moment artistic și interacțiune cu publicul. Scopul evenimentului este acela de a-i atrage pe liceeni către lectură și de a conștientiza importanța acesteia, prin prezentarea cărților și a actului de a citi într-o cheie amuzantă, modernă și dinamică, care să ajungă cu adevărat la inimile lor.
- 17:00 – 18:00 – Igor Bergler în dialog cu jurnalista Lavinia Sandru (o dezbatere pe tema cărților celui mai vândut autor român din ultimii ani).
Audiență: elevi de liceu, public general.
La final va fi sesiune de autografe.
Igor Bergler este autorul celor mai așteptate cărți ale momentului – “Minciuna lui Michelangelo”, “Testamentul lui Abraham”, “Biblia pierdută”.
- 17:00 – Șezătoare – Grupul Informal Șezătoare Alexandria.
-18:30 – Seară de muzică populară – concert Floarea Calotă, Florin Vasilică și Ansamblul Burnasul Alexandria.
Astăzi, 13.01.2022, între orele 16:30 – 18:00, se pot ridica invitațiile de la Centrul Multifuncțional pentru Tineri Alexandria, pentru accesul la spectacolul de muzică populară din data de 14.01.2022.
Invitațiile se vor distribui în limita numărului disponibil iar accesul în sală va fi permis pe baza invitațiilor prezentate și cu respectarea normelor în vigoare.
Organizatorii își rezervă dreptul de a opera unele modificări, impuse de evoluția evenimentelor.

Prin participarea la evenimente, participanții se obligă să respecte normele în vigoare privind măsurile de protecție împotriva COVID-19. Organizatorii vor respecta toate recomandările emise de instituțiile abilitate privind gestionarea pandemiei de COVID-19 și va putea limita accesul în centrul multifuncțional în situația în care recomandările impuse prin actele normative în vigoare nu vor fi respectate de către participanți.
Organizatorul îşi rezervă dreptul de a promova înainte de desfăşurarea evenimentelor, în timpul şi după finalizarea acestora, prin prezentări în spaţii publice sau presă, radio şi televiziune în scopuri necomerciale evenimentul şi participanţii.
Participarea în cadrul evenimentelor desfășurate, atrage de la sine și acordul participanților pentru folosirea imaginilor în scopuri de promovare și prezentare, necomerciale.

 

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Primaria Alexandria » Articole Primaria Alexandria »
 
COMUNICAT PRESĂ Privind Programul Evenimentelor Organizate Vineri Centrul Multifuncțional