Statisticienii români au publicat o imagine mai degrabă în cifre, așa cum sunt ei obișnuiți, despre modul în care trăiesc oamenii de lângă noi- de la greutățile pe care le întâmpină, la dimensiunea locuinței și condițiile de viață.
Un număr semnificativ de români (aproape o treime) trăiesc singuri. Sunt circa 2,5 milioane de gospodării din cele 7,5 milioane, formate dintr-o singură persoană. În mediul urban sunt cele mai multe asemenea familii (circa 1,3 milioane).
În țările baltice, Bulgaria și România sunt campioanele acetor lipsuri. „În anul 2023, ponderea gospodăriilor dotate cu baie/duş a fost de 84,6%, iar a celor dotate cu grup sanitar de 83,3%. Pe medii de rezidenţă, diferenţierile sunt foarte pronunţate la ambele tipuri de utilităţi, în principal din cauza slabei dezvoltări a sistemului public de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare şi epurare a apelor uzate în localităţile rurale, faţă de cele urbane. Numai 69,7% dintre gospodăriile rurale beneficiază de avantajele oferite de existenţa unei băi sau a unui duș în interiorul locuinței, proporția păstrându-se și în cazul dotării locuințelor rurale cu un grup sanitar în interiorul locuinței (67,3%)”.
Aproape 95% dintre gospodăriile românești sunt proprietari pe locuință. Din nou, contra curentului european, care preferă libertatea de a se muta când și unde vor. Elveția, Austria sau Danemarca ne-ar putea vorbi despre avantajele de a sta cu chirie, ei fiind campioni la acest capitol. Dar deocamdată probabil că nu ne-ar convinge să schimbăm cultura proprietății. Suprafața locuibilă e mai mare, de asemenea, în zona urbană decât în cea rurală.
Peste un sfert dintre gospodării (30,0%) au afirmat că au suportat cu mare dificultate sau cu dificultate cheltuielile curente ale gospodăriei, iar dacă se iau în considerare şi gospodăriile care au declarat că suportă cu oarecare dificultate cheltuielile curente ale gospodăriei (41,1%), se observă că aproape trei sferturi din totalul gospodăriilor întâmpină astfel de dificultăți. Ponderea lor e mai mare decât acum un an, în ciuda creșterilor salaria consistente.
Dintre plăţile pentru care s-au înregistrat restanţe în cursul anului 2023, cele mai frecvente cazuri au fost cele cu întreţinerea locuinţei (79,8%) şi cele cu energia electrică (75%).
„Plata ratelor la bănci reprezintă o prioritate pentru fiecare gospodărie. Cu toate acestea 7,0% dintre gospodării au menţionat că, din cauza situaţiei financiare precare, au înregistrat restanţe la ratele pentru diverse împrumuturi (altele decât împrumuturile pentru achiziţionarea unei locuinţe). Ponderea mai mică a acestor restanţe este, în principal, explicabilă prin specificul acestor tipuri de plăţi care sancţionează mai sever nerespectarea termenelor de plată, precum şi prin frecvenţa redusă a gospodăriilor care au de restituit împrumuturi”.
Pavel ACHIM