× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Consiliul Județean vrea microbuze electrice noi pentru elevii din Teleorman

Impact News 24 • 08-09-2023, 14:00:43 • 74 vizualizari
 

Întruniți în ședință extraordinară, consilierii județeni au votat, joi, participarea Județului Teleorman, prin Consiliul Județean Teleorman, la programul privind achiziționarea de microbuze școlare electrice, pentru elevii din Teleorman, a anunțat președintele instituției, Adrian Gâdea.

Potrivit sursei citate, obiectivul proiectului vizează îmbunătățirea condițiilor de transport, prin furnizarea de microbuze școlare ”verzi”, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus.

“În contextul schimbărilor climatice, una dintre cele mai mari amenințări asupra mediului, cadrului social şi economic, atât la nivel european, cât și la nivel național, se recunoaște caracterul URGENT al problemelor legate de mediul înconjurător și se propun o serie de măsuri pentru atingerea obiectivului Uniunii Europene (UE) de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030.

Din această perspectivă, educația pentru mediu și schimbări climatice devine o PRIORITATE, iar infrastructura unităților de învățământ urmează să fie adaptată standardelor europene de dezvoltare sustenabilă.

De asemenea, pe lângă asigurarea mobilității urbane verzi, se asigură totodată și achiziționarea de mijloace de deplasare „verzi” pentru elevii aflați în zone cu populație scăzută, facilitând accesul acestora la educație odată cu protejarea mediului”, a transmis Adrian Gâdea.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Precizări:

Media IMPACTNEWS24
 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Consiliul Județean Microbuze Electrice Pentru Elevii Din Teleorman