Într-o decizie fără precedent pentru administrația locală a orașului Videle, primarul Cornel Gogan a anunțat concedierea a 76 de angajați din cadrul Primăriei, după ce, la scurt timp după preluarea mandatului, a desființat deja 70 de posturi din cadrul societăților subordonate. Măsura vine ca parte a unei reforme administrative dure, dar, susține edilul, absolut necesare.
„Poate că această postare nu este cea mai confortabilă, dar este necesară. Astăzi am luat una dintre cele mai grele decizii de când sunt primar”, a scris Gogan într-un mesaj public, în care a explicat contextul deciziei.
Edilul acuză ani întregi de angajări necontrolate care au sufocat bugetul orașului și au blocat orice posibilitate de investiție. „De peste 12 ani, aproape toți banii din taxe și din bugetul de stat s-au dus pe salarii. Orașul e neîngrijit, spitalul e slab dotat, câinii se plimbă nestingheriți pe străzi”, a adăugat acesta.
Datele prezentate de primar arată proporțiile restructurării:
Societatea Publiserv: de la 160 de angajați, vor rămâne 40.
Aparatul Primăriei: de la 104 angajați, vor rămâne 86.
„Eu am fost ales pentru schimbare. Pentru un oraș curat. Pentru un spital mai bun. Pentru școli moderne. Pentru servicii decente. Pentru normalitate. Nu pot sacrifica viitorul unui oraș întreg pentru confortul a 150 de persoane care nu înțeleg să muncească. Este vorba despre 10.500 de oameni. Pentru ei voi merge până la capăt”, a subliniat Cornel Gogan.
Primarul a încheiat mesajul avertizând că amenințările și apelurile anonime nu îl vor abate de la direcția pe care a ales-o: „Dimpotrivă, îmi arată că decizia este corectă!”
Această măsură drastică marchează începutul unei reforme profunde în administrația locală din Videle, cu scopul declarat de a redirecționa resursele către dezvoltare reală și servicii publice de calitate.