Miercuri după-amiază a fost organizată de către Federația Română de Fotbal tragerea la sorți pentru faza grupelor din Cupa României Betano, ediția 2023-2024. CSM Alexandria, calificată în această etapă a competiției, și-a aflat adversarele cu care se va lupta pentru un loc în optimi.
Alexăndrinenii fac parte din grupa B, cea mai grea grupă extrasă, potrivit specialiștilor din fotbal. Componența grupei este: CSA Steaua, CSM Alexandria, Universitatea Cluj, FC Botoșani, Rapid București și CFR Cluj.
Alexandria va disputa trei meciuri, două acasă și unul în deplasare. În prima etapă, CSM o va întâlni pe fosta campioană CFR Cluj, urmând apoi să o înfrunte pe FC Botoșani, pe teren propriu, pe Stadionul Municipal din Turnu Măgurele. A treia etapă se va juca contra CSA Steaua, în deplasare, pe Stadionul Ghencea din București, unde CSM Alexandria a reușit un egal (1-1) în urmă cu două săptămâni, în campionatul ligii a II-a.
Până la partidele din Cupă și până să reînceapă campionatul după pauza competițională datorată meciurilor echipelor naționale, CSM Alexandria are programat un amical de lux contra principalei favorite la câștigarea titlului anul acesta, FCSB. Meciul se va disputa la baza sportivă Arcom din Berceni, sâmbătă, 9 septembrie, la ora 11:00. Din componența FCSB-ului vor lipsi jucătorii convocați la echipele naționale, însă nu vor lipsi vedete ale formației precum Octavian Popescu și Andrea Compagno, iar nou-venitul Cristian Ganea ar putea debuta în tricoul roș-albaștrilor.
Pentru a afla toate grupele Cupei României Betano, dar și întregul program al competiției, puteți consulta site-ul oficial al Federației Române de Fotbal (Maria GAVRILĂ, studentă anul II, specializarea Jurnalism, Universitatea Ovidius din Constanța).