Din punct de vedere al atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne în context electoral, alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale fără să fie înregistrate incidente deosebite.
La nivelul județului Teleorman au fost luate măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor de siguranță și legalitate atât cu ocazia campaniilor electorale, cât și în zilele de vot pentru primul și cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Vă reamintesc că, în ambele zile de alegeri, au fost la datorie peste 1500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne din județul Teleorman. Principalele misiuni au fost menținerea ordinii publice, verificarea sesizărilor de posibile incidente electorale și asigurarea protecției birourilor electorale și a secțiilor de vot, precum și a transporturilor buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale.
Mulțumim colegilor de la toate structurile Ministerului Afacerilor Interne care și-au îndeplinit atribuțiile cu profesionalism pe parcursul întregii perioade electorale, precum și familiilor care, ca de fiecare dată, au dat dovadă de înțelegere și susținere.
Pe parcursul zilei de ieri, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale au fost sesizate 25 de posibile incidente electorale, în fiecare caz fiind desfășurate verificări cu imparțialitate indiferent de calitatea persoanelor implicate.
Din totalul de 25 de posibile incidente sesizate, 5 nu s-au confirmat în urma verificărilor.
Cele mai multe sesizări au fost despre fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot, respectiv 13 sesizări.
Cinci sesizări au fost despre comercializarea sau consumul băuturilor alcoolice în apropierea secțiilor de vot.
De asemenea, în perioada electorală, structurile MAI au desfășurat activități pentru prevenirea și identificarea tentativelor de manipulare și dezinformare a cetățenilor.
Structurile MAI din județul Teleorman continuă activitățile de acest fel pentru protejarea cetățenilor.
Totodată, în această perioadă, structurile MAI din județul nostru au acordat o atenție deosebită conștientizării cetățenilor cu privire la pericol dezinformării și a necesității de a se informa din surse sigure și de a evita propagarea informațiilor neverificate.
Mulțumim cetățenilor care și-au exercitat dreptul la vot cu ocazia ambelor tururi de alegeri prezidențiale cu respectarea cadrului legal.
Mulțumim, de asemenea, reprezentanților mass-media care au informat constant publicul cu obiectivitate despre modul în care efectivele MAI și-au desfășurat misiunile în contextul alegerilor.
CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN TELEORMAN