04 Septembrie 2024Sursa: IPJ TR
Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, referitoare la ținuta și atitudinea unui agent de poliție, aflat în timpul programului la bâlciul din municipiul Roșiori de Vede, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate, conducerea inspectoratului a dispus declanșarea cercetării prealabile față de polițistul în cauză, urmând ca la finalizarea acesteia, să fie luate măsuri corespunzătoare.
În temeiul art. 59 alin.(1) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul Polițistului cu modificările și completările ulterioare, cercetarea prealabilă vizează stabilirea în concret a existenței sau inexistenței unei abateri disciplinare.
De asemenea, în urma cercetărilor s-a dispus extinderea cercetării prealabile și cu privirea la posibile abateri disciplinare săvârșite de un alt lucrător de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, conform articolului 57 alin. (1) lit. b din Legea nr. 360/2002, privind Statutul Polițistului cu modificările și completările ulterioare.