× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Descoperirea unei icoane de mici dimensiuni

Ziarul Mara • 16-08-2022, 18:00:18 • 160 vizualizari
 

Pe parcursul cercetărilor arheologice preventive care se desfăşoară în prezent la Ciuperceni, județul Teleorman, în incinta Mănăstirii „Sf. Ioan Valahul”, printre descoperiri se numără şi această icoană de mici dimensiuni.

Icoana o reprezintă pe Fecioara Maria ţinându-L în braţe pe Mântuitor, pe mâna stângă, iar cu mâna dreaptă arătând spre El.

Această reprezentare este cunoscută sub numele „Maica Domnului Hodighitria” („Îndrumătoarea”, „Călăuzitoarea”).

Icoana are înălţimea de 5,5 cm, lăţimea de 4,6 cm şi grosimea de 0,4 cm. De jur împrejur are un chenar dublu cu rol de ramă, iar pe centrul laturii superioare o agăţătoare. Este realizată din metal comun, fiind probabil argintată.

Face parte din categoria icoanelor numite „de călătorie” şi poate fi datată, în linii mari, undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea- începutul secolului al XIX-lea.

În imagine, icoana este prezentată înaintea procesului de restaurare.

Cornelia RĂDULESCU

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Descoperirea Icoane Dimensiuni