× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Doi polițiști din cadrul IPJ Teleorman, “cercetați prealabil” după apariția imaginilor cu agenta de poliție din bâlciul de la Roșiori de Vede

Ziarul Teleormanul • 04-09-2024, 14:00:06 • 21 vizualizari
 

Imaginile cu tânăra polițistă din cadrul IPJ Teleorman, care a fost filmată de un cetățean în timp ce-și exercita “atribuțiile de serviciu” având o atitudine nu tocmai conformă cu fișa postului, au devenit virale, comentatorii din online exprimându-și opiniile vizavi de ținuta acesteia, dar și de faptul că țigara într-o mână, sucul în cealaltă și pistolul la brâu nu concordă cu imaginea pe care ar trebui să o aibă un polițișt aflat în timpul programului. Chiar dacă era la bâlci, la Roșiori de Vede.

Acum, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman încearcă să stabilească dacă există sau nu o abatere disciplinară în acest caz și anunță că a dispus declanșarea cercetării prealabile. Totodată, IPJ Teleorman a mai transmis că a fost extinsă cercetarea prealabilă  și cu privire la posibile abateri disciplinare săvârșite de un alt lucrător de poliție din cadrul instituției.

“Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, referitoare la ținuta și atitudinea unui agent de poliție, aflat în timpul programului la bâlciul din municipiul Roșiori de Vede, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate, conducerea inspectoratului a dispus declanșarea cercetării prealabile față de polițistul în cauză, urmând ca la finalizarea acesteia, să fie luate măsuri corespunzătoare.
În temeiul art. 59 alin.(1) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul Polițistului cu modificările și completările ulterioare, cercetarea prealabilă vizează stabilirea în concret a existenței sau inexistenței unei abateri disciplinare.
De asemenea, în urma cercetărilor s-a dispus extinderea cercetării prealabile și cu privire la posibile abateri disciplinare săvârșite de un alt lucrător de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, conform articolului 57 alin. (1) lit. b din Legea nr. 360/2002, privind Statutul Polițistului cu modificările și completările ulterioare”, a transmis IPJ Teleorman.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Polițiști Cadrul Teleorman Cercetați Prealabil Apariția Imaginilor Agenta Poliție