Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață în orașul Zimnicea, pe șoseaua Turnu Măgurele, pompierii fiind anunțați că este vorba de două autoturisme implicate și posibil două victime. S-a intervenit cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman.
Potrivit ISU Teleorman, în urma evenimentului rutier au rezultat două victime, de gen feminin, cu vârste de 40, respectiv 93 de ani, una cu atac de panică și cealaltă cu un traumatism toracic. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ, au primit primul ajutor și au fost transportate la spital.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.