× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 
alege dreapta unita

Dragnea a pierdut la CEDO și acuză o conspirație: „Sunt mulți cei ce vor să fiu redus la tăcere”

Liber in Teleorman • 04-11-2021, 22:00:20 • 281 vizualizari
 
alege dreapta unita

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, joi, ca inadmisibilă, plângerea fostului lider al PSD – Liviu Dragnea. Acesta susținea că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în Dosarul Referendumul, în care a fost condamnat cu suspendare.

Plângerea a fost făcută după ce motivarea deciziei din 2016, care a fost publicată în februarie 2017, nu a fost semnată de două dintre judecătoare: fostul președinte al ICCJ Livia Stanciu și Luminița Zglimbea, ambele pensionate înainte de redactarea motivării.

Conform acuzațiilor DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea pe care o reprezenta, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

Reacția lui Dragnea: Sunt mulți cei ce vor să fiu redus la tăcere

„Decizia venită astăzi de la CEDO, din păcate, îmi confirmă și ne confirmă că instituțiile din justiție sunt un instrument politic cumplit care calcă în picioare ORICE. Libertatea, demnitatea, dreptatea. Nu aveam nicio așteptare, recunosc, pentru că am renunțat de mult la naivitatea de a mai crede în instituțiile europene politizate până la ultima fibră și până la ultimul funcționar. Înțelegem cu toții astăzi că străinii nu aveau cum să întoarcă o decizie instrumentată și decisă de mult, pe alte meleaguri. Mă așteptam la așa ceva, încă de când Iulia Motoc (judecătorul român de la CEDO) s-a lăudat că – indiferent de argumentele mele! – acțiunea mea va fi respinsă, iar ea se va ocupa personal de asta. Dragi români, nu mă mai miră nimic și nu mai aștept nimic.

Ca și în cazul dosarului DGASPC Teleorman, și în cazul Referendumului există încălcări de procedură, există inconsistențe și breșe în argumentație. Nu i-a interesat, nu le-a păsat. Miza rămâne, comanda primează. Iar miza a fost ca eu să fiu precum cei pe care îi vedeți astăzi în fruntea țării: predați, vânduți, slugarnici. NICIODATĂ! Știu că sunt mulți cei ce vor să fiu redus la tăcere. Nu doar aici, în România. Însă a fost un risc pe care mi l-am asumat din prima zi când am decis să lupt pentru țara asta. Nu a fost o decizie pe care am luat-o cu inima ușoară, dar a fi patriot înseamnă să îți asumi că vor fi momente când va trebui să alegi între tine și interesul țării. Iar ce nu au înțeles ei este că eu nu sunt de vânzare și nici destinul acestui popor. Mergem înainte, până la capăt, dragi români, dragi patrioți”, a spus Dragnea după ce a aflat soluția CEDO.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Liber in Teleorman » Articole Liber in Teleorman »
 
Dragnea Pierdut Acuză Conspirație Mulți Tăcere