26 Octombrie 2023Sursa: IPJ TR
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la o agresiune săvârșită asupra unui bărbat din municipiul Roșiori de Vede, spre corecta informare a opiniei publice, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman este abilitat să comunice următoarele:
La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 4.00, la sediul Poliției Municipiului Roșiori de Vede s-a prezentat un bărbat de 29 de ani, din localitate, care a sesizat faptul că ar fi fost agresat de către un bărbat pe care îl cunoaște.
Din cercetările preliminare a reieșit faptul că, la data de 23 octombrie, în jurul orei 3:50, în timpul programului de lucru, bărbatul fiind angajat ca șofer de taxi, s-ar fi deplasat la domiciliul unei persoane, ca urmare a unei comenzi primite prin dispeceratul societății de taxi.
În acel moment, din curtea imobilului ar fi ieșit un bărbat în vârstă de 51 de ani, care i-ar fi deschis portiera autoturismului, i-ar fi adresat injurii și l-ar fi lovit în zona feței.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Reamintim faptul că, potrivit prevederilor legale, se exceptează de la accesul liber al cetățenilor „informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare."