× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Efectele exceptării de care beneficiază consorțiile de transport maritim de linie

Ziarul Mara • 10-08-2022, 22:00:16 • 21 vizualizari
 

Comisia Europeană a lansat o cerere de contribuții prin care solicită feedback privind cadrul juridic al UE care scutește consorțiile de transport maritim de linie de la normele UE în materie de antitrust (Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil consorțiilor).

Comisia a trimis și chestionare specifice părților interesate din lanțul de aprovizionare al navelor de transport maritim de linie (transportatorilor, expeditorilor și agenților de expediție și operatorilor portuari și de terminale) cu privire la impactul consorțiilor dintre companiile de transport maritim de linie și al regulamentului asupra operațiunilor acestora începând din 2020.

Părțile interesate pot prezenta observații timp de opt săptămâni, până la 3 octombrie 2022.

Normele antitrust ale UE interzic, în general, acordurile dintre întreprinderi care au ca efect restrângerea concurenței. Cu toate acestea, regulamentul le permite, în anumite condiții, companiilor maritime cu o cotă de piață combinată mai mică de 30% să încheie acorduri de cooperare pentru a furniza servicii comune de transport de mărfuri, cunoscute și sub denumirea de consorții.

Regulamentul este în vigoare până la 25 aprilie 2024, iar Comisia trebuie să efectueze o evaluare a modului în care a funcționat regulamentul din 2020.

Cererea de contribuții și chestionarele specifice fac parte din evaluarea regulamentului. Feedbackul primit de Comisie va completa informațiile pe care le-a colectat în cadrul activităților sale de monitorizare sectorială. În ultimii doi ani, Comisia a avut schimburi periodice cu participanții la piață, cum ar fi expeditorii, agenții de expediție și transportatorii, precum și cu autoritățile de concurență și de reglementare din Europa, SUA și alte jurisdicții, cu privire la dificultățile cu care se confruntă sectorul transportului maritim.

În decembrie 2021, ca parte a activităților sale de monitorizare sectorială, Comisia a inițiat, de asemenea, un exercițiu de informare prin trimiterea de chestionare transportatorilor care exploatează linii către și dinspre UE, pentru a colecta informații privind piața, în special cu privire la efectele pandemiei de coronavirus asupra operațiunilor lor și asupra lanțului de aprovizionare maritim.

Părțile interesate își pot prezenta observațiile cu privire la cererea de contribuții și la chestionarele specifice până la 3 octombrie 2022.

Evaluarea va ajuta Comisia să decidă dacă va extinde sau nu data până la care este în vigoare regulamentul, cu sau fără modificări. Comisia va prezenta un rezumat al rezultatelor evaluării într-un document de lucru al serviciilor sale care urmează să fie publicat în ultimul trimestru al anului 2022.

Serviciile de transport maritim de linie includ furnizarea de servicii regulate și programate de transport maritim de mărfuri ambalate (marea majoritate în containere) pe o anumită rută. Aceste servicii joacă un rol esențial în comerțul UE și pentru economia UE în ansamblu, necesitând niveluri semnificative de investiții și, prin urmare, sunt furnizate în mod regulat de către mai multe societăți de transport maritim care cooperează în cadrul unor consorții.

Cornelia RĂDULESCU

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Efectele Exceptării Beneficiază Consorțiile Transport Maritim