Fostul președinte al PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, cere demisia conducerii județene a filialei liberale, având în vedere rezultatele dezastruoase obținute de partid în primul tur al alegerilor prezidențiale.
“Este incredibil unde a ajuns Partidul Național Liberal. De la rezultatele istorice pe care le-am obținut la alegerile din 2020 și pentru care m-am luptat alături de echipa care a fost alături de mine, acum partidul a ajuns în Teleorman pe un rușinos loc patru. De la scorul de egalitate cu PSD, pe care l-am avut în 2020, acum PNL nu doar că este mult lăsat în spate de principalul contracandidat, dar mai este și sub alte partide sau candidați care nu ar fi trebuit și nu ar fi avut cum să câștige atât de mult teren în fața liberalilor. Totul pleacă de la conducerea județeană a partidului.
Dacă nici scorul de 12,86% obținut de Nicolae Ciucă în Teleorman nu-i trezește la realitate pe cei aflați vremelnic în fruntea liberalilor din județ și nu văd că duc partidul spre pierzanie, atunci să nu se aștepte la alte rezultate la alegerile parlamentare de duminică. Conducerea PNL Teleorman trebuie să înțeleagă că, în actualul context, riscă să nu obțină nicio poziție de parlamentar. Trezirea la realitate înseamnă demisie în bloc a actualei conduceri a PNL Teleorman. Nu am vrut să spun nimic înainte de acest prim tur de alegeri, pentru a nu mi se imputa că influențez alegătorii, dar cel mai slab scor obținut vreodată în Teleorman vorbește de la sine.
La ce s-ar fi așteptat șefii din organizația județeană, dacă ei au pierdut contactul direct cu primarii din județ, cu cetățenii, și singurele lor preocupări au fost centrate pe interesul personal? Primarii liberali din Teleorman au nevoie de siguranță, încredere și reprezentativitate la nivel național astfel încât să-și poată duce la bun final proiectele și obiectivele de investiții demarate atunci când îi reprezentam.
Miza alegerilor parlamentare de duminică este una uriașă. Și dacă vor, cu adevărat, ca acest partid să mai aibă o șansă, conducerea județeană a PNL Teleorman trebuie să demisioneze”.
În ceea ce privește dezastrul PNL la nivel național, singura soluție, acum, în ceasul al doisprezecelea, este ca Ilie Bolojan să preia conducerea partidului. Este ceea le spuneam colegilor cu câteva luni înainte de alegerile locale din iunie 2024”, transmite senatorul de Teleorman, Eugen Pîrvulescu.