× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 
alege dreapta unita

EVALUAREA ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN TELEORMAN ÎN ANUL 2022

IPJ Teleorman • 04-02-2023, 10:00:42 • 235 vizualizari
 
alege dreapta unita

03 Februarie 2023Sursa: IPJ TR

Pe parcursul anului 2022, un an caracterizat, de altfel, ca fiind o perioadă destul de dificilă, marcată de contextul declanșării conflictului armat, în ceea ce priveşte gestionarea corespunzătoare a afluxului mare de populație dinspre Ucraina către toate regiunile din România.

 Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, prin eforturile întregului colectiv de polițiști, dar și al personalului contractual,  a continuat activitățile de asigurare a ordinii și liniștii publice, de intervenție la apelurile de urgență,  de diminuare a riscului rutier, dar și de gestionare a unor evenimente culturale şi religioase de amploare, reuşind să se găsească  un echilibru între toate liniile de muncă, astfel să nu fie neglijată nicio zonă de competenţă.

Situația operativă complexă nu a condus, însă, la o diminuare a atenției acordate protejării membrilor comunității și bunurilor acestora, prevenirea și controlul fenomenului infracțional reprezentând o constantă în efortul susținut de aplicare a literei legii, fără a ignora spiritul ei. Totodată, o atenţie deosebită a fost acordată şi promovării unei politici de transparenţă în relaţia cu comunitatea.         

În anul precedent Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman  a menținut un trend descendent al criminalității, în diferite domenii de activitate, precum infracţiunile grave, comise cu violenţă, infracţiunile contra libertăţii persoanei, infracţiunile de furt  din curţi, anexe gospodăreşti, infracţiunile de furt  din buzunare, poșete, genți și, implicit, prin aceasta o îmbunătățire a siguranței publice în județul Teleorman.

În anul 2022, polițiștii din cadrul Compartimenului de analiză și prevenire a criminalității au organizat şi desfăşurat 335 de activităţi informativ-preventive, desfășurate în cadrul unor programe, proiecte şi campanii iniţiate la nivel naţional sau local și în cadrul unor proiecte parteneriale sau planuri de acțiune, orientate spre rezolvarea unor probleme concrete, la nivel județean și local, care au avut  13.171 de beneficiari.

Gestionarea resurselor umane reprezintă o prioritate și s-a avut în atenţie, permanent, încadrarea funcţiilor din statul de organizare, la sfârșitul lunii decembrie 2022, în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman îşi desfășurau activitatea 827 de polițiști și personal contractual, procentul de încadrare fiind de 78,31%.

Serviciul de Pregătire Profesională, care are ca obiectiv principal formarea unor poliţişti competenţi la standarde de performanţă europene pentru a atinge dezideratele instituţionale, a organizat și desfășurat 80 de activități de instruire, la care au participat 363 de polițiști, 79 de elevi ai Școlii de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina și 10  studenți ai Academiei de Poliție ,,Alexandru I. Cuza” București, cu prilejul efectuării stagiilor de practică;

Cu privire la pregătirea în domeniul educației fizice și autoapărării, au fost organizate și desfășurate 181 de activități cu 338 de polițiști participanți .

Referitor la  domeniul tragerilor cu armamentul din dotare, au avut loc 98 de activități, la care au participat 823 de polițiști  și 49 de activități de instruire, vizând manipularea armamentului, la care au participat 266 de polițiști;

În domeniul pregătirii  conducerii autovehiculelor de serviciu, au fost organizate  și  desfășurate 70 de sesiuni de instruire de nivel I (practic) cu  573 de polițiști participanți.         

În perioada analizată, au fost sesizate 583 de infracţiuni de natură economico-financiară și  a fost continuată urmărirea penală pentru 307 infracţiuni de natură economico-financiară săvârşite de 181 de persoane bănuite.

În perioada 01.01.2022 – 31.12.2022, activitatea serviciului cu responsabilități în domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale s-a concretizat în înregistrarea a 42 de dosare penale privind săvârşirea de infracţiunii de evaziune fiscală, faţă de 29 dosare înregistrate în anul 2021( + 31%).

Poliţiştii au aplicat sechestru asigurător pentru bunuri mobile şi imobile în valoare de 7.147,25 mii lei.

La nivelul Biroului Siguranța Școlară au fost înregistrate 54 de dosare penale privind săvârșirea a 65 de infracțiuni, comise în incinta sau zona adiacentă a unităților de învățământ. După locul producerii faptei, 31 de fapte  au fost înregistrate în mediul urban și 23 în mediul rural, 46 de fapte au fost înregistrate în incinta unităților de învățământ și 8 în zona adiacentă. De asemenea, 14 fapte penale au fost sesizate ca săvârșite în licee, 39 fapte  au fost săvârșite în școli generale, iar una în grădiniță.

Înregistrând 522 de fapte, violența intrafamilială este o formă a criminalității cu un puternic impact atât în plan fizic, cât și emoțional, cu grave consecințe asupra

dezvoltării și evoluției victimelor acestui gen de fapte. Structurile de poliţie au desfăşurat activităţi specifice prin care au fost emise  175 de ordine de protecţie provizorii (pentru o perioadă de 5 zile) în scopul diminuării unor riscuri iminente la adresa vieții, integrității fizice ori libertății unor persoane puse în pericol printr-un act de violență domestică.

În perioada analizată au fost sesizate 18 infracțiuni la Codul Silvic (Legea nr. 46/2008). Totodată, a crescut cantitatea de material lemnos confiscat (1248,948 mc), în anul 2022 fiind verificate  984 de obiective. De asemenea, au fost aplicate 123 de sancțiuni  contravenționale la Legea nr. 171/2010 în valoare de 463 000 lei.

Referitor la domeniul piscicol, în perioada analizată, au fost sesizate 9 infracțiuni la O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și au fost efectuate  142 de acţiuni, fiind verificate 530 de obiective, din care 50 de societăţi comerciale, 11 amenajări piscicole, 171 în pieţe, 262 de mijloace de transport și 36 alte obiective. De asemenea, au fost indisponibilizate 20 de unelte de pescuit în valoare de 2130 de lei şi au fost consfiscate 186 kg de pește din diferite specii în valoare de 1645 lei.

În perioada supusă analizei, la nivelul judeţului Teleorman,  poliţiştii Biroului Pentru Protecţia Animalelor au  intervenit la 67 de evenimente și au aplicat 346 de sancțiuni contravenționale în valoare de 64.420  de lei. De asemenea, au fost emise 21 de ordine de plasare în adăpost emise pentru 44 de animale.

În anul 2022, Serviciul pentru Acţiuni Speciale a sprijinit structurile de poliţie  solicitante , având ca scop creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, restabilirea şi menţinerea  ordinii şi liniştii publice în  judeţul Teleorman, incluzând şi zonele de siguranţă create  pentru diminuarea fenomenelor infracţionale, serviciul de intervenţie a executat 333 de  misiuni, 226 în mediul urban şi 107 în mediul rural;

Variabile în timp şi intensitate, misiunile au mai vizat sprijinirea structurilor de specialitate pentru executarea mandatelor, a controalelor la societăţi comerciale, escortare, reţinere persoane şi altele, intervenţiile clasificându-se în: 130 intervenţii vizând menţinerea ordinii şi liniştii publice, 96 de percheziţii domiciliare, 10 mandate de aducere , 2 mandate europene de arestare,  20 escorte,  15 misiune scotocire, 60 activităţi independente.

În perioada vizată, polițiștii care au acționat în cadrul dispozitivelor de menținere a ordinii și siguranței publice au intervenit la 20.302 evenimente, 17.543 semnalate prin S.N.U.A.U 112, 1.470 prin dispecerat/OS, 652 direct, de către cetățeni sau ca urmare a sesizării din oficiu, 637 ca urmare a intervențiilor la sesizările din oficiu.

Din totalul de 7.161 de infracțiuni  sesizate, 4.189 sunt  infracţiuni judiciare, reprezentând 58% din infracțiunile sesizate, iar 583 sunt infracţiuni economico-financiare - 8,14% din infracțiunile sesizate.

În perioada 01.01.2022 – 31.12.2022, la nivelul Biroului Siguranța Școlară au fost înregistrate 54 de dosare penale privind săvârșirea a 65 de infracțiuni, comise în incinta sau zona adiacentă a unităților de învățământ.

Infracţiunile grave, comise cu violenţă, reprezintă 0,28% din infracţiunile contra persoanei, fiind înregistrată o scădere cu 13,6%. Se relevă o scădere evidentă a acestui gen de infracțiuni în perioada de referință, față de anul 2021 (-10),  determinată de scăderile înregistrate la toate categoriile de infracțiuni, respectiv omor (-63%), tentativă de omor (-75%), vătămare corporală (-17%) și lovituri cauzatoare de moarte (-100%).

În perioada 01.01.2022 – 31.12.2022 au fost sesizate 2.756 de infracțiuni contra patrimoniului, fiind înregistrată o creștere cu 3,22%, față de perioada similară - 2021.

La nivelul judeţului Teleorman, în perioada analizată, au fost constatate 78 de infracțiuni la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase.

 Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, la nivelul judeţului Teleorman au fost executate 463 de acțiuni, dintre care 401 cu efective proprii şi 62 împreună cu alte

formaţiuni de poliţie ori în sistem colaborativ, cu alte instituţii. Au fost aplicate 31.026 de sancțiuni contravenționale de către structurile de poliție rutieră, dintre care 30.028 au reprezentat abateri la O.U.G. NR. 195/2002R (97%) şi 998 la alte acte normative (3%). Au fost sesizate 338 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, ponderea fiind deținută de infracțiunile pe linia conducerii unui autovehicul sub influența alcoolului (140), conducerea unui autoturism fără permis de conducere (74) și conducerea unui autoturism sub influenţa substanţelor psihoactive (17).

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au fost recepţionate 18.016  apeluri prin S.N.U.A.U. 112, dintre care 5.175 din mediul urban şi 12.841 din rural.

În ceea ce priveşte situaţia operativă, în anul 2022, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, se constată o creștere cu 2, 67% a infracțiunilor sesizate față de anul 2021.

Totodată, analiza situaţiei operative în anul 2022 reliefează o creștere cu 3,22% a infracţiunilor comise contra patrimoniului. Infracţiunile de furt prezintă un trend ascendent, faţă de anul trecut, fiind sesizate cu  3,75% mai multe fapte.

În acest sens, polițiștii au urmărit, în cursul anului, 2022, să înlăture condiţiile care generează sau favorizează comiterea acestui gen de infracţiuni, iar activitățile de prevenire au avut scopul de a realiza o educaţie adecvată, o pregătire anti-infracţională cât mai bună a populaţiei pentru a obţine o implicare cât mai mare a cetăţenilor şi a factorilor cu responsabilităţi în acest domeniu.

În contextul cooperării interinstituţionale, trebuie subliniată buna colaborare cu Instituţia Prefectului – Judeţul Teleorman, Consiliul Judeţean, consiliile locale şi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.    

Principalul domeniu aflat în atenţia poliţiştilor, conform competenţelor, este cel al menţinerii ordinii şi siguranţei publice, în care s-a colaborat cu mai multe instituţii cu atribuţii în domeniu, precum Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Teleorman, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Teleorman, Poliţia Locală.

Cooperarea cu Parchetul, atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean, a atins parametrii optimi şi, pentru eficientizarea activităţilor de cercetare penală, se efectuează analize comune, sub directa coordonare a procurorilor de caz, în dosarele penale aflate în lucru la Inspectoratul de Poliție Județean  Teleorman.

Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi siguranţa transporturilor asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri, precum şi protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.

            De asemenea, destructurarea grupărilor infracţionale, asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Poliţiei Române reprezintă obiectivele stabilite de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman pentru anul 2023.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe IPJ Teleorman » Articole IPJ Teleorman »
 
EVALUAREA ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI POLIȚIE JUDEȚEAN TELEORMAN