EXCLUSIV: Avem imaginile accidentului de la Piatra. Așa cum am anticipat în decursul transmisiei noastre în direct, a fost vorba de neacordare de prioritate când mașina a virat stânga, tânărul de 19 ani, începător, a tăiat fața motociclistului care circulă pe drumul cu prioritate.
[embedded content]
Un bărbat a ajuns la spital, în stare gravă, duminică după-amiază, după ce motocicleta pe care se afla a fost izbită în plin de un autoturism. Accidentul rutier s-a produs pe DN 65 E, pe raza localității Piatra, iar martorii spun că de vină ar fi fost șoferul autoturismului, care ar fi virat stanga fără să acorde prioritate motocicletei, care circula regulamentar.
În urma impactului, motociclistul a fost grav rănit, fiind solicitată intervenția elicopterului SMURD pentru a putea fi transportat la o unitate medicală. Acesta a fost găsit de salvatori în stare de inconștiență și cu multiple traumatisme. Rănită în accident a fost și o femeie, care se afla tot pe motocicletă, aceasta fiind preluată de o ambulanță și transportată la spital.
Oamenii legii au preluat cazul și fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.