× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Finanțare pentru proiecte de infrastructură la Trivalea-Moșteni și Răsmirești

Ziarul Teleormanul • 20-09-2023, 14:00:09 • 43 vizualizari
 

La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost semnate noi contracte de finanțare pentru proiecte de infrastructură, în valoare totală de 628.923.186,32 de lei. Contractele, pentru 49 de proiecte din localități din 31 de județe, au fost semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor și urmăresc reabilitarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare, modernizarea stațiilor de epurare și construirea de poduri.

Din județul Teleorman au primit finanțare proiectele depuse de două primării, astfel: “Înființare sistem de alimentare cu apă potabilă în comuna Trivalea-Moșteni, județul Teleorman”, cu o valoare de 9.275.978,65 lei, și “Modernizare drumuri de interes local în comuna Răsmirești, județul Teleorman”, în valoare de 11.000.000 lei.

“Este necesar ca toți cetăţenii să beneficieze de servicii publice de calitate, care să răspundă nevoilor de bază din comunități. De aceea, Programul “Anghel Saligny” este important nu doar prin prisma fondurilor alocate, ci prin tot ceea ce reușește să facă la nivelul comunităților locale. Este un program extrem de util pentru dezvoltarea României şi care generează rezultate vizibile în toată țara”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea, cu ocazia semnării a 49 de noi contracte de finanțare.

Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 km de rețele de alimentare cu apă, 17.000 km de rețele de canalizare, 2.000 km de drumuri județene și 15.000 km de drumuri locale, precum și 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Finanțare Pentru Proiecte Infrastructură Trivalea-Moșteni Răsmirești