Exploziile ce au avut loc sâmbătă, 26 august, în localitatea Crevedia au scos la lumină un întreg lanț de nereguli și de încălcări ale prevederilor legale în ceea ce privește firma responsabilă de moartea a două persoane și de rănirea altor 56, cei mai mulți pompieri.
Flagas SRL este societatea care deține stația GPL unde au avut loc exploziile și al cărei patron este Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal. Firma este înființată încă din anul 1997 și, de-a lungul timpului, a gestionat numeroase contracte cu statul. Printre acestea, se regăsesc și contracte cu primării din județul Teleorman, cum ar fi Primăria Cervenia. Astfel, în luna ianuarie 2022, prin achiziție directă, unitatea administrativ-teritorială teleormăneană a cumpărat benzină, în valoare de 7.950 lei, motorină de 32.280 lei și GPL, în valoare de 7.875 lei.
O altă societate, deținută de ambii fii ai primarului din Caracal, Ionuț Doldurea și Cristian Doldurea, a derulat afaceri în Teleorman. Este vorba de Dolchimex SRL, de la care Primăria Slobozia Mândra a achiziționat direct, în luna noiembrie 2022, rezervor GPL – 2250 l, în valoare de 6.134,45 lei. Aceeași societate a furnizat către Clubul Sportiv Municipal Cetatea Turnu Măgurele servicii de restaurant și servire a mâncării, în luna octombrie 2022, pentru care clubul a plătit 1.638,09 lei, și “prânz – fel principal ce conține piept de pui la grătar cu orez și salată verde”, pentru care s-a achitat suma de 858,52 lei. Toate valorile sunt fără taxa pe valoare adăugată.