× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Florin Piper-Savu: “PSD – măsuri de sprijin pentru persoanele cu venituri mici”

Infoexpres TV • 12-10-2023, 14:00:26 • 142 vizualizari
 

Partidul Social Democrat rămâne consecvent valorilor sale și în implementarea obiectivelor asumate prin sprijinirea persoanelor cu venituri mici, în special al pensionarilor. De la 1 octombrie 2023, salariul de bază minim brut garantat în plată a crescut de la 3.000 la 3.300 lei, majorare de care vor beneficia 1,86 milioane salariați, în cea mai mare parte din mediul privat.

De asemenea, Ministerul Muncii a dat drumul celei de-a doua tranşe din ajutorul acordat celor 4,2 milioane de pensionari cu venituri sub 3.000 de lei, urmând ca banii să ajungă la beneficiari în prima parte a lunii octombrie.

Pentru anul 2023, ajutoarele prevăzute pentru pensionari se acordă în două tranşe egale. Prima a fost deja acordată în ianuarie, iar a doua urmează să ajungă la pensionari în zilele următoarele. Astfel, în octombrie se vor acorda următoarele sume:

a) 500 de lei (din totalul anual de 1.000 de lei) pentru 2,3 milioane de pensionari cu venituri între 1.000 şi 1.500 de lei;

b) 400 de lei (din totalul anual de 800 de lei), pentru 950.000 de pensionari cu venituri între 1.501 şi 2.000 de lei;

c) 300 de lei (din totalul anual de 600 de lei), pentru 1 milion de pensionari cu venituri între 2.001 şi 3.000 de lei.

Pentru pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei, Guvernul a mai alocat, în acest an, bani pentru acordarea unor vouchere de energie în valoare de 1.400 de lei, iar pensionarii cu pensia sub 1.700 de lei au mai primit la fiecare două luni şi vouchere pentru alimente a câte 250 de lei.

Astfel, în timp ce pentru restul pensionarilor veniturile au crescut în acest an cu 12,5%, ca urmare a indexării punctului de pensie, pentru pensionarii cu venituri mici veniturile au crescut diferenţiat de la 14% până la 45%.

PSD îşi reconfirmă abordarea generală de a-i proteja pe românii cu venituri mici. Premierul a anunţat deja că, pensionarilor cu pensii mici li se vor suplimenta diferenţiat veniturile, pe lângă indexarea generală a punctului de pensie și anul viitor.

Florin Piper-Savu, deputat PSD Teleorman

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Infoexpres TV » Articole Infoexpres TV »
 
Florin Piper-Savu Măsuri Sprijin Pentru Persoanele Venituri