Nu aveam multe jocuri când eram mic. Mă jucam cu mașinuțele, cărți, table și șah. Într-o zi a venit Costel la mine:
-Vrei să jucăm fotbal?
M-am uitat afară. Zăpada era până la genunchi și continua să ningă.
-Unde să jucăm fotbal? În casă?
-Da, aici, în casă.
Am început să râd. Eu nici vara nu jucam fotbal pe uliță, că oboseam din cauza bolii. Și dacă jucam, stam în poartă, deși eram inexistent, pentru că golurile curgeau unul după altul.
-Ai un placaj și trei nasturi? Jucăm fotbal cu nasturii.
I-am adus un placaj lăcuit pe care mama întindea pâinea. A bătut la ambele capete câte două cuie pe post de porți. Cu un pix a desenat terenul de fotbal.
-Acum adu-mi doi nasturi mai mari și unul mic. Nasturele mic va fi mingea, iar nasturii mari vor fi jucătorii, mi-a zis el.
Știam că în șifonier era paltonul tatei, singurul cu nasturi mari. L-am deschis și fără să stau pe gânduri am tăiat cu foarfeca doi nasturi. Apoi am tăiat unul mic de la cămașa de pe mine. Cu un pieptăn și o riglă loveam pe rând, când eu, când Costel, în nasturii mari care la rândul lor loveau pe cel mic. Când nasturele mic era trecut printre cele două cuie, era gol. Îmi plăcea mult jocul și după ceva timp am mai adăugat jucători, adică nasturi. Câte trei de fiecare și îi așezam pe placaj în diferite poziții: fundași, mijlocași, portari.
-Unde-ți sunt, mă, nasturii de la cămașă? Doar ce ți i-am cusut, mă întreba mama supărată.
-Nu știu, mamă… Mi-au căzut…
-Păi, îți cădeau, așa, toți?
De multe ori când jucam fotbal cu nasturii trăgeam prea tare, ori eu ori Costel, și pierdeam ”mingea”, adică nasturele mic. Prins în joc nu-l mai căutam. Înfigeam dinții în nasturele de la cămașă, îl rupeam din ață și continuam jocul. Mama găsea mereu nasturi prin casă.
-Uite alt nasture care ți-a căzut. Să ți-l cos când am timp.
Aproape de Sărbători tata s-a îmbrăcat în hainele bune, să meargă la Turnu Măgurele, după cumpărături.
-Unde sunt, mă, nasturii de la paltonul lui taică-tu? A răbufnit mama.
-I-am făcut jucători de fotbal, mamă, i-am răspuns cu teamă.
Tata a fost nevoit să plece cu următorul autobuz, după ce mama i-a cusut nasturii la loc.
Mihail TĂNASE
Despre autor
