× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

(FOTO) Al doilea proiect Erasmus+ a fost câștigat de Grădinița 4 Alexandria

Exploziv News 24 • 22-08-2022, 14:00:45 • 13 vizualizari
 

Colaborarea între unitățile de învățământ din mai multe țări, tocmai pentru a îmbunătăți și dezvolta metodele de lucru cu preșcolarii sau elevii, pe diferite categorii de vârstă, a început în urma cu mai mulți ani. 

Uniunea Europeană a oferit oportunități nenumărate pentru cadrele didactice, în vederea dezvoltării pe plan profesional și personal. De-a lungul timpului, s-au derulat numeroase proiecte și programe, în colaborare cu școli, din țări europene, într-un schimb de experiență, practic. Anul acesta, Erasmus+ a oferit șansa personalului Grădiniței cu Program Prelungit nr. 4 Alexandria să deruleze un proiect, în parteneriat cu alte instituții de învățământ similare din Turcia, Grecia și Macedonia de Nord.

Este bine cunoscut faptul că, aceste programe se desfășoară pe perioade îndelungate de timp, cu deplasări în țările partenere, dar și cu activități, propuse și realizate de părțile implicate. Astfel, fiind coordonator de proiecte, prima sesiune de acțiuni are loc la Alexandria, iar deschiderea s-a ținut în sala de ședințe a Centrului Multifuncțional pentru Tineri. În calitate de manager de proiect, directorul grădiniței 4, Andra Negrilă a prezentat, la începutul evenimentului, date despre activitățile care se vor derula în fiecare țară, iar preșcolarii unităților de învățământ sunt implicați în toate aceste acțiuni. La Alexandria, au ajuns și delegațiile din Macedonia de Nord, Turcia și Grecia, care, la rândul lor, au prezentat, grădinițele unde activează și cum sunt organizate acestea. Pe lângă inspectorul școlar, Ramona Vîjă și viceprimarul municipiului reședință de județ, Ionela Ene, în sală au fost prezente și educatoare din alte instituții de învățământ preșcolar și gimnazial din județ.

Protejarea naturii și a mediului înconjurător este tema propusă de educatoarele Grădiniței nr. 4, iar la finalul întâlnirii, copiii au defilat în costume realizate din materiale reciclabile, spre deliciul spectatorilor. La finalul prezentării, cei mici au fost răsplătiți cu diplome. Pe parcursul șederii în Alexandria, cadrele didactice din țările partenere europene vor participa la astfel de acțiuni, organizate de gazde.

Articolul (FOTO) Al doilea proiect Erasmus+ a fost câștigat de Grădinița 4 Alexandria apare prima dată în Exploziv News 24.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Exploziv News 24 » Articole Exploziv News 24 »
 
Doilea Proiect Erasmus+ Câștigat Grădinița Alexandria