Accidentul rutier s-a întâmplat pe raza localității Botoroaga, iar polițiștii trebuie să stabilească motivul pentru care mașina s-a răsturnat pe carosabil. Pentru că au fost anunțate două victime, la fața locului s-a intervenit cu un SMURD și un echipaj SAJ Teleorman.
De asemenea, pentru a evita o posibilă scurgere de carburant și un eventual incendiu, pompierii au trimis și o autospecială de stingere a incendiilor.
”În urma acestui accident rutier au rezultat două victime, un bărbat și o femeie, politraumatizate, conștiente și cooperante, neîncarcerate, care au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD, au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Alexandria”, comunică ISU Teleorman.
Modul cum s-a întâmplat acest accident rutier trebuie să stabilească polițiștii, care efectuează cercetări în acest sens.