× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

(FOTO) S-a răsturnat cu mașina în curtea bisericii, iar apoi a fugit de la locul accidentului

Exploziv News 24 • 24-03-2024, 10:01:04 • 49 vizualizari
 

Să nu credeți că omul a încercat vreo cascadorie sau ar fi vreun actor redutabil, ci, pur și simplu a pierdut controlul volanului pe șoseaua care leagă orașul Zimnicea de Alexandria. 

Martorii care au văzut cum s-a întâmplat accidentul spun că, autovehiculul circula din direcția Alexandria spre Zimnicea, iar, în Țigănești, în dreptul bisericii, a pierdut direcția de mers, a rupt gardul lăcașului de cult și s-a răsturnat. Evenimentul s-a întâmplat în jurul orei 17.00, iar la fața locului ISU Teleorman a trimis un echipaj de stingere și un SMURD.

Biroul de presă al ISU Teleorman ne informează că în urma evenimentului a rezultat o victimă, un bărbat în vârstă de 42 de ani, care acuza amețeli și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Alexandria. Acesta era pasager în autoturismul cu pricina. Martorii mai spuneau că șoferul a plecat subit, imediat după impact, fără a avea aprobarea polițiștilor în acest sens, iar informația a fost confirmată de biroul de presă al Poliției Județene.

„După impact, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției. La acest moment, polițiștii derulează activități pentru depistarea acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, ne-a transmis IPJ Teleorman.

Polițiștii știu deja cine s-a aflat la volanul jeep-ului în momentul producerii evenimentului, este vorba de un bărbat de 46 de ani din comuna Țigănești, însă deocamdată acesta se sustrage cercetărilor.

 

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Exploziv News 24 » Articole Exploziv News 24 »
 
Răsturnat Mașina Curtea Bisericii Accidentului