Accident rutier grav, pe E70, la intrare în municipiul Roșiorii de Vede, în această seară, cu două autoturisme implicate. Pompierii militari roșioreni au intervenit cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un SMURD și SAJ cu două ambulanțe.
În urma impactului, două persoane au fost rănite, mama și copilul de aproximativ 7 ani. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale, au primit primul ajutor calificat și au fost transportați la spital.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.