Cei cu vize de flotant de 6 luni, trebuie să solicite primarului, înscrierea în Registrul electoral, cu 45 de zile înainte de 9 iunie.
Conform calendarului aprobat luni, de către executiv, pe 12 martie începe perioada electorală. Cel târziu pe data de 16 martie 2024 vor fi desemnați judecătorii din BEC și va fi stabilit modelul listei electorale permanente, a celei speciale, a celei suplimentare și a modelului buletinului de vot. În data de 19 martie începe perioada de depunere la BEC a protocoalelor de constituire a alianțelor electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European. Cel mai târziu în data de 21 martie vor fi stabilite modelul ștampilelor și modelul timbrului autocolant. Cel mai târziu până la data de 10 aprilie, se vor depune cererile de înscriere în listele electorale speciale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, adică cetățenii cu drept de vot ai statelor membre UE, altele decât România, care au domiciliul sau reședința în România.
Până pe data de 15 aprilie, vor fi desemnați președinții birourilor electorale de circumscripție și locțiitorii acestora. 25 aprilie este data când se va încheia perioada de înregistrare a alianțelor electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale. Cetățenii cu drept de vot care și-au stabilit reședința de mai mult de 6 luni înaintea datei scrutinului, vor depune la primar, cu 45 de zile inaintea datei scrutinului, adică pe 25 aprilie, solicitările de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reședință.
Data de 30 aprilie este data limită de depunere a candidaturilor la alegerile locale.
În data de 10 mai va începe campania electorală și se va încheia pe 8 iunie la ora 7.00.
Procesul de votare va începe pe 9 iunie la ora 7.00 și se va încheia la ora 22.00.