Primarul orașului Zimnicea, dl. Petre Pârvu, informează cetățenii că s-a mai făcut un pas important pentru realizarea proiectului ”Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public – zona centrală, oraș Zimnicea, județul Teleorman”, o dată cu semnarea contractului de lucrări.
Vă reamintim că pentru acest obiectiv de investiții există un Contract de finantare cu AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), cu o valoare de 2 884 441 lei, reprezentând 80% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru realizarea proiectului.
Prin intermediul proiectului se va moderniza iluminatul public din zona centrală, prin înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu aparate de iluminat de tip LED cu o durată de viață lunga (cca. 100000 ore de funcționare) si completarea cu aparate de iluminat cu tehnologie LED pe stâlpii existenți, dar care nu au lămpi, folosind infrastructura existenta dar si implementarea unui sistem de telegestiune, care va permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiții.
Un iluminat modern va optimiza consumul energetic. Prin acesta investiție se urmărește :
– utilizarea rațională a energiei electrice;
– recuperarea costului investițiilor într-o perioada cat mai redusa;
– reducerea cheltuielilor anuale de exploatare a instalațiilor electrice de iluminat; De asemenea, dorim să asigurăm cetățenii care locuiesc în zonele periferice că nici acestea nu au fost neglijate, existând și pentru acestea un proiect propus la finanțare
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.