Se făcea că eram într-un deșert… Vântul îmi usca buzele, iar lacrimile-mi picurau pe obraji. Deșertul era plin de oameni schilozi, fiecare purtându-și povara cu demnitate și tărie. În mijlocul acestui peisaj arid, scaunul meu cu rotile a rezistat asediului furtunilor de nisip.

Inima mi-a căzut la picioarele morții, dar am zâmbit… Am zâmbit pentru tot și mi-am așezat inima între silabe. În acele momente de disperare, am găsit puterea de a continua, de a lupta împotriva adversităților.

Sufletul meu a rezistat, amintindu-mi de satul meu de vis, un loc unde speranțele și visele nu mureau niciodată.

Aș fi schimbat monede… pentru ca visul să nu ia sfârșit. În acea oază de liniște și frumusețe, am găsit motivația de a înfrunta furtunile de nisip și de a depăși obstacolele care păreau de netrecut. Deșertul vieții poate fi nemilos, dar în adâncul sufletului am găsit o forță interioară care m-a ajutat să rezist și să sper.

Aceasta este povestea mea… o poveste de rezistență și speranță în fața adversităților. În mijlocul deșertului, am descoperit că puterea de a continua vine din amintirile și visele care ne hrănesc sufletul. Astfel, am învățat că, indiferent de cât de grea este călătoria, există întotdeauna o lumină la capătul tunelului, o oază de speranță care ne așteaptă pe fiecare.

Mihail TĂNASE

Despre autor