Acțiune de amploare a polițiștilor desfășurată pe raza județului Teleorman. În doar 4 ore, oamenii legii au aplicat 712 sacțiuni contravenționale în valoare de 124.580 lei. Cele mai multe abateri ale șoferilor, 401 au fost pentru depășirea viteei regulamentare.
Zeci de polițiști au împânzit drumurile din județul Teleorman și au tras pe dreapta tot ce se putea într-o acțiune fără precedent desfășurată pe raza județului nostru. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman sprijiniţi de poliţişti din cadrul Brigăzii Autostrăzi- Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Brigada Rutieră şi al Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov şi Olt, au acţionat în scop preventiv pe raza judeţului Teleorman, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră.
Aceștia au urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a lucrătorilor, pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat. De asemenea, s-a avut în vedere desfăşurarea de acţiuni pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale, precum şi a celor urmărite în temeiul legii:
Polițiștii rutieri au acționat cu autospecialele din dotare echipate cu aparatură radar, pentru combaterea excesului de viteză și au folosit aparatele etilotest și Drugtest în vederea depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive.
În urma activităţilor preventive desfăşurate, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 712 sacțiuni în valoare de 124.580 lei. Mai exact, 401 pentru viteză, 6 pentru alcool, 73 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 35 pietonilor care au traversat neregulamentar, 22 pentru bicicliști, 12 pentru depășiri neregulamentare, 41 pentru șoferii care foloseau telefonul mobil în timpul condusului și au reținut 95 de premise de conducere.
Cu acest prilej au fost constatate și 6 infracțiuni. 3 șoferi au fost prinși băuți la volan, doi șoferi conduceau un vehicul neînmatriculat, iar un șofer conducea fără permis.
”Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roşiori de Vede- Biroul Rutier au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Măldăeni, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, având autorizaţia de circulaţie expirată.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul neînmatriculat”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Bragadiru, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 5C, pe raza localităţii Bujoru, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul indicând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au depistat un bărbat în vârstă de 64 de ani, din comuna Lisa, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 51, pe raza localității , fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunii de “conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Teleorman.
Claudiu DUMITRACHE