× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

Întârziere de trenuri în Teleorman, după ce două locomotive s-au ciocnit. Unul dintre mecanici era beat

Impact News 24 • 17-05-2023, 14:00:45 • 433 vizualizari
 

Accidentul s-a petrecut lângă Drăgănești Vlașca, la Toporu. Mecanicul care a produs accidentul nu avea ordin valabil de circulație, nu a respectat semnalele, și mai era și rupt de beat (peste 0.64 la mie alcool pur în aerul expirat).

Doi bărbați, în vârstă de 55 și 58 de ani, au ajuns la spital, în această noapte, în urma unui accident feroviar ce s-a produs între localitațile Toporu și Chiriacu. Evenimentul a avut loc la aproximativ un km de Gara Toporu, între două locomotive.

Au intervenit pompierii din cadrul ISU Giurgiu și ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu.

Trenurile care leagă București de Giurgiu sau Videle de Giurgiu au fost complet blocate în urma acestui eveniment, iar locomotivele au fost sifonate bine. Ambele aparin unor operatori privați care utilizează infrasctructura CFR

IPJ GIURGIU: La data de 17 mai a.c., ora 03.23, o femeie, în calitate de impiegat de mișcare în statia C.F. Toporu, a sesizat, prin apel 112, o coliziune între 2 locomotive.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Județean de Transporturi Giurgiu, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că o locomotivă izolată, având direcția de deplasare Giurgiu- Videle, ar fi intrat în coliziune frontală cu o altă locomotivă izolată, care se deplasa pe ruta Videle – Giurgiu, la km feroviar 31+100.

În urma producerii coliziuni, a rezultat rănirea celor doi mecanici de locomotivă, aceștia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul drager, rezultatele fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre aceștia, iar pentru celălalt, rezultatul a fost negativ.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Întârziere Trenuri Teleorman Locomotive Ciocnit Dintre Mecanici