× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

INTERVIU / Nicolae Ciucă, despre primarii liberali plecați la PSD: “Am convingerea că vor reveni. Știu și eu și știu și dumnealor de ce”

Ziarul Teleormanul • 16-01-2024, 20:00:12 • 221 vizualizari
 

Astăzi, liberalii teleormăneni s-au adunat, la Sala Polivalentă din municipiul Alexandria, pentru ședința de constituire a noului Birou Politic Județean, care a fost validat, așa cum am mai anunțat, în Biroul Politic Național, în urmă cu puțin timp. De remarcat că, deși în componența noului BPJ se regăsesc toți primarii liberali, inclusiv cei care au anunțat că s-au reorientat spre PSD Teleorman, aceștia din urmă nu au fost, totuși, prezenți la ședința BPJ.

Pentru a lămuri aceste aspecte, dar și pentru a afla cum vede noul președintele interimar al PNL Teleorman, Nicolae Ciucă, filiala județeană liberală, i-am adresat câteva întrebări, înainte de începerea ședinței de constituire a Biroului Politic Județean.

– Domnule președinte, aș vrea să punctăm câteva teme legate de partea politică. Cum ați găsit filiala PNL Teleorman?

– Am ajuns în filiala de la Teleorman, în Alexandria, la mijlocul lunii decembrie, după ce domnul senator Pîrvulescu a luat decizia să demisioneze și, atunci, am considerat că este nevoie ca, ținând cont de relevanța filialei Teleorman, să-mi asum interimatul până ce ne reorganizăm. Avem deja un Birou Politic Județean interimar, care astăzi desfășoară prima ședință, după ce a fost aprobată lista de membri în BPN și am avut și o primă întâlnire și o discuție informală cu membrii filialei, mai precis cu primarii din județul Teleorman. Am avut activități și la București, pentru că sunt multe aspecte care țin de rezolvarea unor probleme administrative, și am discutat cu primarii toate aceste aspecte. Ca atare, în momentul de față, ținând cont de capacitatea filialei Teleorman, cred că, odată ce reușim să repunem în funcțiune toate mecanismele interne, va continua să performeze și să obțină rezultate, așa cum a făcut-o și la ultimele alegeri.

– Ce așteptări aveți pentru europarlamentare?

– PNL a decis la BPN-ul din noiembrie, de la Sinaia, să abordeze anul electoral 2024 prin forțe proprii. Este o chestiune, știți foarte bine, este acea sintagmă istorică folosită la nivelul Partidului Național Liberal de peste 100 de ani, este un îndemn mobilizator “prin noi înșine” și folosim acest motto nu doar pentru noi. Este o chestiune de redobândire a încrederii în fiecare dintre noi, în cetățeni, în puterea noastră, ca națiune, ca țară și, pornind de la acest motto, așa cum am făcut-o de fiecare dată, organizat și planificat, ne propunem să câștigăm alegerile. Niciodată nu ne-am propus să intrăm în alegeri pentru locul 3. Ca atare, noi avem convingerea că, dacă vom avea un dialog mai coerent, mai susținut și vom ajunge la fiecare cetățean și-l vom convinge că, prin tot ceea ce facem, nu venim cu mesaje populiste, politicianiste, ci cu mesaje reale, prin care, într-adevăr, ne angajăm să demonstrăm, cum am făcut-o de-a lungul timpului, că politica noastră este îndreptată pentru cetățeni și pentru a face mai bine țării, vom avea un rezultat foarte bun la alegerile europarlamentare.

– Domnule președinte, sunt câțiva primari care sunt membri în BPJ, dar ei s-au afișat, am scris și în Ziarul Teleormanul de astăzi, la petrecerile PSD, la ședințele PSD, au anunțat că vor candida pe listele PSD, e de notorietate asta. Cât îi veți ține în acest BPJ sau au revenit dintre ei?

– Știu despre ce e vorba. Acum, că parte dintre ei s-au dus la o serie de activități arată că suntem o coaliție…

– Dacă ar fi coaliție, nu s-ar lua primarii dintr-o parte în alta, domnule președinte…

– Despre asta este vorba. Și eu cred că, prin aceste chestiuni, prin care încercăm să luăm unul, doi sau trei primari, nu rezolvăm problema scorului electoral în vreo filială sau alta.

– Dar influențează.

– Este adevărat că influențează. Știți ce influențează, partea de moral și de atitudine a activului de partid. De aceea, sunt convins că, formal, nu pot să plece, sunt membri ai Partidului Național Liberal. Eu am luat decizia, și așa mi s-a părut corect, fiind vorba de un BPJ interimar, să trec în lista de membri toți primarii Partidului Național Liberal, am avut discuții cu parte dintre ei, voi continua să discut cu fiecare dintre ei și, știți cum este, dă românului mintea de pe urmă. Ca atare, am convingerea că vor reveni și, când zic că vor reveni, știu și eu și știu și dumnealor de ce.

– Domnule președinte, o ultimă întrebare. Veți candida la președinția României?

– Este o decizie pe care o voi lua împreună cu Partidul Național Liberal. Știți foarte bine că politica este un sport de echipă, dacă putem să-i spunem așa, este o activitate care se bazează pe tot ceea ce înseamnă virtutea și valorile pe care le aduc membrii echipei, în momentul în care vom avea această decizie definitivă, vom formaliza și răspunsul la această întrebare.

– Dumneavoastră sunteți militar de profesie, sunteți un om foarte exact. Credem, totuși, că v-ați făcut un plan.

–  Întotdeauna există un plan. Eisenhower zicea că de fiecare dată planul poate să fie unul greșit, importantă este planificarea.

– Vă mulțumim.

Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal și președinte interimar al PNL Teleorman, le-a mai prezentat liberalilor prezenți la ședință situația politică a PNL, dar și a României, și a anunțat că, săptămâna viitoare, în județul Teleorman vor veni ministrul Mediului și șeful Gărzii de Mediu pentru a asculta punctele de vedere ale primarilor amendați. La rândul lor, primarii au mai ridicat problema prețurilor mici la cereale din cauza importurilor din Ucraina, iar unii dintre ei, mai precis, Mihail Cojocaru, primarul comunei Botoroaga, a declarat tranșant despre colegii plecați la PSD că toți au primit mai mulți bani pentru localitățile pe care le administrează și, “poate o să ne mutăm și noi. Măcar cu vorba”.

La rândul său, secretarul general interimar al PNL Teleorman, Marin Țole, i-a anunțat pe cei din sală că intenționează să meargă în toate organizațiile, “să iau pulsul” și le-a cerut celor doi prim-vicepreședinți, Eugen Pîrvulescu și Costel Barbu, să meargă împreună cu el în teritoriu, pentru sprijin.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
INTERVIU Nicolae Ciucă Despre Primarii Liberali Plecați Convingerea Reveni