× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI ALEXANDRIA

STIRI ALEXANDRIA

 

ISU Teleorman își schimbă conducerea – lt.col. Florin Pîngă preia funcția de inspector șef

Ziarul Teleormanul • 27-12-2023, 20:00:10 • 214 vizualizari
 

După șapte ani la conducerea ISU “A.D. Ghica” Teleorman, col. Marius Stancu a decis să treacă în rezervă, cu drept la pensie, începând cu data de 28 decembrie 2023. Cu această ocazie, personalul unității militare a organizat astăzi un moment festiv “plin de apreciere și recunoștință pentru a-i mulțumi pentru devotamentul său neclintit, pentru profesionalismul și loialitatea sa față de această armă, pentru tot ceea ce a realizat în cadrul acestei familii a pompierilor militari teleormăneni.

În cadrul acestei festivități, am avut plăcerea și onoare de a saluta și transmite cele mai frumoase gânduri și pentru alți doi colegi, plt.adj.șef Ion Florina, din cadrul compartimentului Secretariat și Documente Clasificate și plt.adj.șef Prunăreanu Valentin, din cadrul Serviciului Logistic, care și-au încheiat capitolul din viața lor militară, trecând în rezervă cu aceeași dată”, au transmis reprezentanții ISU Teleorman.

În data de 5 ianuarie 2024, în cadrul unui alt ceremonial militar, la care va participa și un reprezentant al comenzii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, col. Marius Stancu va preda funcția de inspector șef și drapelul de luptă al unității domnului lt.col. Pîngă Florin, care a fost împuternicit pe această funcție cu data de 28.12.2023.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Teleorman Schimbă Conducerea Florin Pîngă Funcția Inspector