La sfârșitul lunii martie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Teleorman erau înregistraţi 10.591 șomeri (din care 4.198 femei), rata șomajului fiind de 9,85%.
Din totalul de 10.591 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Teleorman, 1.216 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 9.375 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 8.810 șomeri provin din mediul rural și 1.781 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele A.J.O.F.M. Teleorman (54,78%), urmat de cei cu studii primare/fără studii (22,83%). Șomerii cu studii liceale sunt în proporţie de 11,24%, iar 10,19% reprezintă şomeri cu studii profesionale/arte şi meserii. Ponderea cea mai mică o au șomerii cu studii universitare 1,17 %, precum şi cei cu studii postliceale: 0,4 %.
Analizând structura șomajului înregistrat după mediul de rezidență și după nivelul de instruire se constată că 83,18% din șomeri provin din mediul rural și au o slabă pregătire profesională, 77,61% din numărul total de șomeri au studii gimnaziale, primare sau nu au școală absolvită. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 553 persoane foarte greu ocupabile, 5.273 greu ocupabile, 4.578 mediu ocupabile, iar 187 sunt persoane ușor ocupabile.
Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Teleorman sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Teleorman la adresa https://www.anofm.ro/teleorman/.